MEXIC, CHINA, FRANŢA

Bine spunea cine spunea (Voltaire ?) : « Nu am timp să scriu scurt !» Şi totuşi, telegrafic, iată primele trei filme cu care a demarat în trombă competiţia Cannes-ului, tot atîtea ferestre deschise spre lume şi spre lumi.

Undeva în Mexic, azi. « Heli », de Amat Escalante. O familie, într-o baracă. Trei generaţii. O poveste de droguri le pulverizează viaţa. O lume sub tensiune - a sărăciei, a violenţei. Afli că în Mexic « toată lumea trăieşte cu o formă de frică în stomac », violenţa e o realitate de fiecare clipă. O fetiţă de 12 ani violată şi viitoare mamă, un cadavru atîrnat de un pod, oameni decapitaţi, răpiţi şi torturaţi ca în Evul Mediu, benzină pulverizată şi aprinsă pe sexul unui leşinat în bătaie, o poliţistă nefellinian de urîtă, în maşină, scoţîndu-şi brusc din uniformă sînii goi şi uriaşi - imaginile au forţă. Regizorul (culmea, autodidact !) nu dezvoltă o teză, nu livrează mesaje, ci reuşeşte să creeze o atmosferă, să exploateze vizual corpuri, feţe, priviri, cu o directeţe extremă, cu o tuşă groasă şi totuşi plină de subtilitate, cu o vibraţie picturală amintindu-l, ciudat, pe Rouault. Un film cu posibile şanse la palmares.

China de azi. « A Touch of Sin », de Jia Zhangke. Un regizor cu pasiunea şi cu şcoala documentarului. Patru ficţiuni diferite şi complementare, prinse în nodul unei lumi, zice regizorul, “cu o dezvoltare economică brutală, şi treptat cangrenată de violenţă”. Ca în americanul « Falling down », în care Michael Douglas ajungea să ucidă, din exasperare, sau ca în « Aurora » lui Cristi Puiu, mecanismul filmului împinge patru personaje, patru « oameni buni », la crimă, la violenţă, la autodistrugere – unica reacţie de apărare posibilă la anormalitatea, la urîţenia şi la « păcatul » lumii din jur. Un film puternic, cu acute tragice şi cu un umor muşcător, dar mai ales cu metafizică. Un film de palmares.

Faţă de anvergura disperării din primele două filme, filmul francez din competiţie, « Tînără şi drăguţă », de Francois Ozon, pare parfum de roze, cu obsesia pentru sex a unei fete de 17 ani, de familie bună, căreia nu-i lipseşte nimic, dar care alege - ca o pasiune secretă, şi fără să fi văzut « Belle de jour », al lui Bunuel – să facă pe prostituata, în afara orelor de şcoală . Pînă îi moare un client, în exerciţiul funcţiunii. Un film inteligent şi foarte « franţuzesc », dacă se poate spune aşa, făcut de un urmaş al lui Rohmer. Şanse la palmares ? Poate, din politeţe...