Weekend cu povești de dragoste

Eugenia Vodă, adevarul.ro, 18 Mai 2018
 

Rumorile festivaliere dau drept sigur un „palmares feminist”, cu o Palme d’or pentru un „film de femeie” (italianca Alice Rohrwacher, pentru „Lazzaro felice”). La casa de pariuri a Cannes-ului circulă și ideea unui ex aequo feminin în vîrful palmaresului (italianca și o regizoare libaneză, al cărei film e programat în ultima zi a competiției)! Să sperăm că nu sunt decît simple presupuneri, datorate febrei feministe care a bîntuit ediția. Vom afla palmaresul sîmbătă seara.

Pînă atunci, privind în urmă, la competiția atît de eterogenă, remarci existența unor povești de dragoste „pure și dure”, care, dincolo de meridianele și de stilurile diferite, se întîlnesc într-un punct comun: scenariile par inspirate dintr-un „roman fluviu”, ca și cînd autorii ar fi, printre altele, niște regizori de seriale frustrați! Sau ca și cînd ambiția fiecărui film ar fi să furnizeze materie pentru un, serial, care ar putea continua la infinit.

In filmul polonezului Pawlikowski, „Cortina de fier”, povestea ar putea continua, ca într-un univers imaginat de Cocteau, „în altă lume”... Alta decît lumea anilor ’50, din Polonia proletcultistă, în care un muzician talentat, pianist și dirijor, descoperă - undeva, la țară, la selecția pentru un concurs, gen „polonezii au talent” – o tînără blondă care va deveni „femeia vieții lui”; fata are un aer frust, necizelat, dar are, în simplitatea ei, o personalitate puternică, aureolată și de faptul că ar fi înfipt un cuțit în pieptul propriului tată, în clipa în care acela „a confundat-o cu mama”... Povestea de dragoste se intersectează cu eșalonul greu al unei epoci: muzica pe fundalul unui uriaș portret al lui Stalin, șantajul și turnătoria, lipsa libertății. Muzicianul alege libertatea. Fata blondă, devenită între timp vedetă a unui ansamblu popular, se teme să-l însoțească, pentru că „dincolo ar fi nimeni”... Povestea de dragoste se mută apoi la Paris, unde boema are și ea restricțiile ei, iar cei doi îndrăgostiți sunt mai nefericiți decît oricînd: ea scoate un disc, care nu o reprezintă, și-l aruncă pe stradă, el are un aer de om învins („în Polonia erai bărbat!”, îi spune ea, înainte de a-l părăsi, din nou)... Simplificînd la maximum această poveste, v-am spus, fluviu, el va realiza că nu poate trăi fără ea și se va întoarce, ilegal, în Polonia, unde va face pușcărie. Iar ea va face toate compromisurile posibile (inclusiv mariajul cu un „aparatcik”) ca să-l scoată de acolo cu cîțiva ani mai repede... In final, realizează, amîndoi, ca într-un „imn pentru dragoste”, cîntat de Edith Piaf, sau ca într-o textură sentimentală cu fibre de Marin Preda și de Kundera, că au greșit epoca, și aleg să iasă din scenă, nedespărțiti... Cum se întîmplă la Cannes, unii au adorat filmul, alții l-au găsit prea „caligrafic”. În mod sigur, va avea mare succes la o anumită generație, din Est, care poate înțelege mai bine „despre ce e vorba în propoziție”.

Dacă la Pawlikowski amorul se intersecteaza cu istoria, în filmul chinezesc („Eternii”, de Jia Zhang-Ke), amorul se intersectează cu mafia, undeva în China profundă, într-o zonă minieră, tristă și cvasi-părăsită. Într-un mozaic de episoade comasate într-un singur lung-metraj, o fată frumoasă și bună, iubita unui interlop, face cinci ani de pușcărie pentru port ilegal de armă, după ce, într-o ambuscadă, pune mîna pe pistol pentru prima oară în viața ei, ca să-i salveze viața iubitului. Dar, la ieșirea din închisoare, iubitul salvat n-o așteaptă. Ea îl caută, departe, pe o insulă, unde el îsi refăcuse viața, apoi se despart, apoi anii trec, apoi iar se regăsesc, el într-un scaun cu rotile, bolnav, sărac, trădat de toată lumea, nu și de ea, care îl pune pe picioare, la propriu și la figurat, după care el pleacă, din nou, intempestiv, nu înainte de a-i trimite un sms cu textul „am plecat”... Despre plecări și reveniri în serie e vorba și în povestea japoneză de dragoste („Asako I și II”, de R. Hamaguchi), în care ea, o tînără îndrăgostită, va fi părăsită de el, un tînăr aventuros, genul „care te face să plîngi”, cum o avertizează, degeaba, o prietenă; peste ani, în alt oraș, ea întîlnește un alt tînăr, identic fizic cu primul (jucat, evident, de același actor!), doar că, de data asta, un tip cumsecade, un caracter opus! Urmează alți ani, de amor de data asta idilic, pînă cînd, într-o zi, aflați la o cină cu prietenii, în restaurant își face apariția primul iubit, cel demonic, care vine la masă, o ia de mînă, iar ea, ca într-un film de Godard, se ridică și pleacă cu el... (dar sfîrsitul nu-i aici!)

Pînă la urmă, cea mai emoționantă poveste de dragoste din festival am descoperit-o într-un documentar, cu și despre Jane Fonda, proiectat într-o secțiune specială. Înțelegi, văzînd filmul, că obsesia acestei femei cu o viață atît de bogată, pe toate planurile, e o iubire ratată, pentru o mamă pe care nu a înțeles-o, cînd era copil, iar apoi a fost prea tîrziu. O mamă părăsită de soț (Henry Fonda, care avea pasiunea nevestelor în serie), și internată într-un azil psihiatric, pentru tulburare bipolară gravă. La un moment dat, mama a susținut că se simte mai bine și a cerut să facă o vizită acasă, să-și vadă copiii. Jane, care avea în jur de 10 ani, se juca la etaj cu fratele ei, Peter, și a refuzat să coboare s-o vadă, și-a trimis doar fratele. La scurtă vreme, în spital, mama și-a tăiat gîtul cu o lamă și a murit. La cîteva decenii după, Jane obține cu greu, prin proces și prin hotărîre judecătorească, dreptul de a citi dosarul de pacientă al mamei, conținînd povestea unei vieți, spusă unui medic... Dreptul de a-și descoperi și de a-și iubi, în sfîrșit, mama absentă, plecată în altă lume, cînd era cu o jumătate de secol mai tînără decît e fiica ei, acum... Jane Fonda, care arată incredibil la 80 de ani, spune, cu o sinceritate cuceritoare, că da, a apelat la chirurgia estetică, deși îi plac mult fețele oamenilor care „au trăit”, îi place, de pildă, fața Vanessei Redgrave, pe care o admiră, dar ea „n-a avut curajul”, nu, n-a avut curajul, să primească și să privească, în față, Timpul!... S-ar putea spune că e singura lașitate a unei femei, altfel, atît de curajoase!

 
 
 


Copyright © 2009-2018 EugeniaVoda.ro. All rights reserved.