Un gladiator australian

Eugenia Vodă, România Literară, 30 August 2000
 

Dacă vreţi să vă reamintiţi cu ce stare aţi citit, cîndva, Spartacus sau Quo Vadis, mergeţi să vedeţi Gladiatorul. În cinema-ul mondial, peplum-ul părea ieşit, definitiv, din modă. (Dar, se ştie, nici în modă, nici în cinema, nimic nu e definitiv). Cert este că, de ani buni, producătorii nu s-au mai arătat interesaţi de superproducţii plasate în Roma antică; zona părea pîndită de pericolul facilului, al kitsch-ului, al dezinteresului public. Eroare! Pe unde a fost lansat, Gladiatorul s-a bucurat de primiri triumfale.

Marea idee a iniţiatorilor - fireşte, americani - ai acestui colosal (la propriu) proiect a fost să încredinţeze regia unui cineast britanic de clasă, Ridley Scott. Format de televiziune (BBC) şi de filmul publicitar (detaliu pe care vi-l veţi reaminti, poate, văzînd cum e montat Gladiatorul), Scott a fost descoperit de David Puttnam şi lansat pe orbita lungmetrajului în '77, cu Dueliştii - o lovitură de maestru. În filmele care au urmat (cum ar fi Alien, sau Blade Runner, sau Thelma şi Louise), indiferent de gen şi de calitatea scenariilor, Ridley Scott a demonstrat, mereu, cît de bine ştie să "programeze" acel impact vizual pe care i l-au remarcat, de la bun început, criticii. Un regizor care, se spune, ar avea şi talent de scenograf, şi de cameraman, şi o solidă cultură plastică (pentru imaginea la Legend, de pildă, s-a inspirat, în mod declarat, din pictura prerafaelită!). Şi Gladiatorul are o energie plastică remarcabilă; nimic nu miroase a butaforie; Roma, străzile, cîmpurile, arenele - au substanţă, autenticitate, expresivitate; totul palpită în ritmul unei tehnici cinematografice demne de anul 2000. Pentru că, între un film ca vechiul Spartacus şi Gladiatorul de acum, au trecut patruzeci de ani de tehnică cinematografică! Ne aflăm într-o altă eră. La locul de filmare, în Malta, timp de cîteva luni a fost reconstruită - copie fidelă - o parte a Colosseumului, cîteva rînduri, umplute cu 2000 de figuranţi; restul construcţiei a fost completată prin intermediul graficii computerizate; peste 30000 de spectatori, care umplu Colosseumul, au fost generaţi prin computer! În curînd, dacă tehnica va continua să evolueze cu viteză, n-ar fi exclus ca orice regizor să-şi poată construi în întregime filmul pe computer, cu actori "numerici", plăsmuiţi şi dirijaţi pe ecran, după bunul plac... Va veni, poate, şi vremea cînd creaturile numerice vor căpăta o asemenea complexitate, încît îşi vor cîştiga independenţa, îşi vor fi suficiente lor înselor, îşi vor crea, singure, propriul cinema (numeric) şi propriul public (numeric), pentru o eternitatate, şi ea numerică...

Dar să ne întoarcem de la SF la filmul istoric. De fapt, istoria e, în Gladiatorul, un simplu cadru - pentru aventură, curaj, răzbunare -, un cadru în care adevărul istoric propriu-zis nu interesează decît în linii mari, iar licenţele abundă. De pildă, în film, împăratul, Marcus Aurelius, nu vrea să lase imperiul pe mîna propriului său fiu, Commodus, temperament nefericit, caracter urît. Împăratul, jucat de Richard Harris, ca un personaj de poveste (dar care personaj al filmului nu e un personaj de poveste?), cu părul de un alb strălucitor şi cu o distincţie regească - e bătrîn şi trist; a cucerit tot ce era de cucerit, şi acum, la crepuscul, simte gustul zădărniciei; pentru binele imperiului, vrea să lase puterea unui bărbat puternic şi necorupt, Maximus, un general care a condus legiunile romane spre victorie, prin felurite ţinuturi barbare. Dar Commodus cel neiubit află de hotărîrea împăratului şi, după o criză de gelozie filială, îşi îmbrăţişează părintele pînă cînd îl sufocă, transformînd îmbrăţişarea împăcării într-o îmbrăţişare a morţii! (scenă teatrală, dar nu în sensul peiorativ al termenului). Or, în pagina de istorie lucrurile stau cu totul altfel: în realitate, Marc-Aureliu şi-a asociat fiul, pe Commodus, la putere. Iar crudul Commodus n-a fost rapid înlăturat, cum se întîmplă în film, ci a domnit 12 ani.

Commodus cel rău, laş, paricid şi incestuos (căci are şi o soră, care "ar fi fost un împărat bun", dar s-a născut prea devreme pentru asta) e jucat de Joaquin Phoenix, cu sclipiri de copil ţîfnos bîntuit de nebunie criminală; proprietarul de gladiatori, Proximo, e jucat cu o robusteţe bonomă de Oliver Reed (peste 100 de filme în 40 de ani de carieră; a murit spre sfîrşitul filmărilor, la 61 de ani). Distribuţia e dominată, de la mare distanţă, de Russell Crowe, excepţionalul interpret al lui Maximus cel bun, generalul care, în ziua în care credea că va deveni stăpînul Romei, e condamnat la moarte, iar trimişii noului împărat îi vor ucide soţia şi copilul, care-i aşteptau întoarcerea acasă, într-o provincie însorită. Obsesia personajului, cale de un film, va fi să-şi reîntîlnească familia, dincolo. Dar, pînă să ajungă la acel dincolo (impresionant vizualizat, la un moment dat, în film), generalul trebuie să-şi trăiască "viaţa, ca un vis înfricoşător", trebuie să ajungă sclav, gladiator, trebuie să audă urletul arenelor dezlănţuite, trebuie să joace în spectacolul morţii care cheamă aplauze. Poate din pricina violenţei uneori amuţitoare din arenă sau de pe cîmpul de bătălie, filmul a fost "restricţionat", în America, pentru publicul sub 17 ani. Altminteri, acest spectacol înflăcărat despre "putere şi onoare" pare făcut în primul rînd pentru publicul foarte tînăr, pentru vîrsta la care se citeşte Spartacus.

Russell Crowe, interpretul gladiatorului, ilustrul actor australian (născut în Noua Zeelandă), şi-a început cariera americană abia în 1995, cu un western oarecare (chiar dacă produs şi jucat de Sharon Stone), Mai iute ca moartea. Treptat, lumea va fi cucerită de talentul lui Crowe de a îmbina forţa cu blîndeţea şi de a fi, la fiecare rol, altfel (în Gladiatorul pare cu douăzeci de ani mai tînăr decît în The Insider, rolul pentru care a fost nominalizat la ultimele Oscaruri).

Unii cinefili inflexibili se vor declara, poate - mai mult ca sigur! - dezamăgiţi de acest Ridley Scott prea "normal". Cred că, dimpotrivă, e meritul unui artist autentic de a nu fi căutat să facă "artisticăraie" şi de a-i fi dat genului ce-i al genului: suflul epic, aventura cinstită, spectacolul cu vocaţie populară... Ceea ce Gladiatorul este din plin. În primele două săptămîni după lansare (în mai, în State) filmul a atins cifra record, de încasări, de 74 milioane dolari. Acolo, unde lucrurile se mişcă repede, succesul de box-office al Gladiatorului i-a dublat imediat cota lui Russell Crowe - care a semnat următorul contract, în valoare de 15 milioane de dolari.

Gladiatorul n-a luptat degeaba!

Gladiatorul *SUA, 2000; Regia: Ridley Scott; Cu: Russell Crowe, Joaquin Phoenix, Connie Nielsen, Oliver Reed, Derek Jacobi, Richard Harris, Djimon Hounsou ş.a. Distribuit de RO IMAGE 2000.

 
 
 


Copyright © 2009-2017 EugeniaVoda.ro. All rights reserved.