Testul uitării

Eugenia Vodă, Jurnalul Naţional, 21 Mai 2007
 

Corespondenţă de la Cannes

Să incepem săptămăna cu o veste bună: filmul lui Cristian Mungiu, "4 luni, 3 săptămăni şi 2 zile", a avut parte de cronici excelente in presa internaţională.

Corespondenţă de la Cannes Să incepem săptămăna cu o veste bună: filmul lui Cristian Mungiu, "4 luni, 3 săptămăni şi 2 zile", a avut parte de cronici excelente in presa internaţională. Mai mult decăt atăt, se află pe primul loc in diferite clasamente critice ale unor reviste care apar (zilnic) la Cannes. E adevărat că festivalul n-a ajuns incă nici la jumătate, şi că mulţi "grei" abia urmează. La fel de adevărat e că preferinţele criticilor, la multe ediţii, n-au coincis cu preferinţele juriului. Dar uneori au coincis! Oricum, faţă de alte ediţii - cu jurii predominant "excentrice", după chipul şi asemănarea preşedinţilor lor (de pildă "juriul lui Tarantino", sau "juriul lui Cronenberg") cu palmaresuri deconcertante şi controversate - , una din şansele actualei ediţii e aceea că regizorii juriului (Stephen Frears şi Marco Bellocchio) sunt spirite rafinate şi temeinice, cu un echilibru al onestităţii mai presus de orice indoială...

In aceste condiţii, există mari şanse ca juriul să nu uite filmul lui Mungiu. Spun "să nu uite", pentru că, după unele statistici neoficiale, se pare că filmele de la inceputul festivalului au timp să fie uitate in favoarea celor prezentate către sfărşit, şi din care s-ar recruta,zice-se, in general, premianţii...

Singurul lucru adevărat, cred, din această superstiţie festivalieră e acela că, intr-adevăr, in zece zile de festival şi de bombardament continuu cu imagini, ai avea toate motivele să uiţi diverse filme!

Din ce a fost competiţia pănă acum, indrăznesc să spun că poate fi uitat pănă şi filmul iluştrilor fraţi Coen, americanii multipremiaţi la Cannes de-a lungul vremii, inclusiv cu un Palme d'or, pentru "Barton Fink". Noul lor film, după un roman de Corman McCarthy, "No Country For Old Men", e un thriller cu accente de comedie neagră, despre un criminal in serie şi, lumea in care evoluează el, la graniţa dintre Texas şi Mexic, in anii '80. Deşi e lucrat, indiscutabil, cu inteligenţa casei, filmul nu aduce nici o noutate şi poate fi uşor uitat. Singurul care se ţine minte e personajul criminalului, jucat cu un original umor macabru de spaniolul care a cucerit Vestul, Javier Bardem (nepotul regizorului Juan Antonio Bardem).

Cred că filmul fraţilor Coen e un bun exemplu pentru categoria de filme onorabile, dar care, intr-adevăr, riscă să fie uitate pănă la sfărşitul festivalului.

Filmul lui Mungiu, filmul "nostru", nu face parte din aceeaşi categorie! Dimpotrivă. Imaginile lui au forţa de a te urmări, chiar şi in jungla Cannesului. Iar secvenţa cu fata băntuind in noapte, cu un fetus

in sacoşă, ca să urce, in intuneric, scara unui bloc, şi să-l arunce la ghenă, e una dintre cele mai puternice şi mai tensionate din istoria filmului romănesc!

Ieri a intrat in competiţie şi coreeanul Kim Ki-Duk, cu un film tot din categoria "care nu se lasă uitat". Un film foarte special, foarte personal, despre dragoste şi nebunie, mai exact despre dragoste ca nebunie, şi despre nebunie ca dragoste! O tănără (dintr-un cuplu trist, intrat in derivă) vede la televizor, la ştiri, imagini cu un bărbat condamnat la moarte, care a incercat să se sinucidă in puşcărie. Şi femeia - nefericită in propria casă (luxoasă) şi in propria piele (de artist plastic, care tocmai modelează un inger) - are ideea să meargă să ceară vorbitor cu acel frumos criminal necunoscut, prezentăndu-se drept o fostă iubită a lui! Fantezia e admisă de directorul inchisorii (o umbră voyeuristă, care urmăreşte totul din off, jucat, autoironic, de regizor!). La fiecare vizită la inchisoare, nefericita creatură vine cu altă hărtie imprimată cu flori, pe care o lipeşte pe pereţi, ca să creeze cadrul pentru un alt anotimp! In căteva scurte intălniri strict supravegheate, femeia vrea să-i amintească lui, criminalului in prag de execuţie, ce e aceea primăvara, ce e vara, ce e toamna, ce e iarna, ce e sărutul, ce e iubirea, ce e pasiunea, ce e moartea! Şi toată această demenţială recuperare existenţială are, pe deasupra, şi umor!

Dacă vă puteţi imagina un umor gen "Azilul de noapte" altoit cu Antonioni, atunci intuiţi ceva din "Respiraţia" genială a lui Kim Ki-Duk!

 
 
 


Copyright © 2009-2017 EugeniaVoda.ro. All rights reserved.