Sofia Loren - lacrimi pentru Marcello

Eugenia Vodă, Jurnalul Național, 23 Mai 2014
 

De dimineaţă am văzut "Maidan", un documentar al ukraineanului Serghei Loznitsa. Din noiembrie 2013 pînă la sfîrşitul lui februarie 2014, regizorul a filmat în Piaţa centrală a Kiev-ului, de acum faimoasă... Interesant e modul în care a fost gîndit filmul: ca şi cînd aparatul de filmat ar fi privirea distantă şi nedumerită a unui extraterestru aterizat pe Maidan! Cadre lungi, fixe, aparatul de filmat plasat într-o poziţie privilegiată şi invulnerabilă. Intr-un singur moment aparatul se agită, brusc, uman, şi o ia la fugă, în momentul în care, auzim în sunet, "se trage în ziarişti"; altfel, aparatul studiază, neutru, baricadele, bucătăria, piaţa, străzile din jur, oamenii dormind pe jos, mulţimea cîntînd sau scandînd. Într-un film de peste două ore, nu există "figuri de prim-plan", nu există retorică, nu există propagandă, ci numai observaţie pură; s-ar putea spune că regizorul nu vrea, în niciun fel, să confişte revoluţia, nici măcar cinematografic! Este filmul unui singur personaj: mulţimea. În schimb, pe cît de epurată e imaginea, pe atît de prea-plină e coloana sonoră. Acolo auzim cuvinte ca glorie, slavă, pocăinţă, libertate, demnitate, acolo auzim un cîntec trepidant, dedicat preşedintelui Viktor Ianukovici, cînd încă nu se lăsa dus: "Vitia, ciao!, Vitia, ciao!, Vitia, ciao, ciao, ciao!"... Toată vînzoleala mulţimii, toate vocile, vorbind sau cîntînd sau ţinînd discursuri, sunt montate şi se intersectează captivant, intrînd într-o neaşteptată tensiune cu imaginea. La un moment dat, în coloana sonoră, auzim o voce aspră, bărbătească, spunînd, plină de reproş: "Pentru ce există omul? Pentru dragoste. Ţi-ai uitat natura umană!" sau, auzim dintr-un discurs, "tăcerea înseamnă sclavie"... Într-o noapte, în piaţa plină de telefoane mobile aprinse ca nişte lumînări, vedem sicriele "eroilor care nu mor niciodată"... La 22 februarie, citim la sfîrşit pe ecran, Ianukovici a plecat. La 22 mai, filmul era, deja, la Cannes! Fie şi numai pentru această viteză de reacţie, Loznitsa merită felicitări!

După-masă, în program era anunţat, sec, "Masterclass Sofia Loren". Într-o sală arhiplină, şi-a făcut apariţia "Sofia": o siluetă zveltă, slabă şi dreaptă, îmbrăcată în alb - pantaloni largi, albi, peste cizme albe, bluză albă, şi o jachetă alb cu argintiu. Cum ar spune oricine, văzînd-o, "ce bine se ţine!" Tradiţionala Lecţie de cinema a festivalului a fost, de fapt, un dialog al Sofiei Loren cu o distinsă doamnă octogenară, critic de film francez. Din păcate, chimia dintre cele două protagoniste nu a funcţionat deloc, gazda se uita, din cînd în cînd, la ceas, iar invitata a părut, de cîteva ori, uşor iritată de întrebările altfel cît se poate de convenţionale. Cînd Sofia, cu un aer de Divă care joacă încîntător timiditatea, a anunţat că are... 80 de ani (deşi dicţionarele spun că îi va împlini doar în septembrie), doamna gazdă a ţinut să anunţe că ea are încă şi mai mulţi, ceea ce e adevărat, doar că nu interesa pe nimeni. În fine, în afară de acest mic inconvenient al ne-comunincării, Sofia Loren a fost memorabilă, prin umor, prin normalitate, prin senzaţia că nu-şi cenzurează trăirile sau părerile: de pildă, Marlon Brando era un mare actor, dar pe platou era un coleg antipatic! În schimb, Marcello Mastroianni rămîne marea ei dragoste din cinema; cînd a văzut afişul cu Marcello, urcînd scările la Palatul festivalului, a fost copleşită, "Marcello e nell mio cuore"... şi aici, tăcere, îşi duce mîna la ochi, îşi acoperă faţa, izbucneşte în plîns, iar sala a avut, la unison, o strîngere de inimă: atunci cînd un mare actor plînge, plîngi şi tu... Interesant că această actriţă cu o carieră atît de bogată şi de diversă, cu atîtea premii planetare, cu o familie fericită, cu doi băieţi (unul regizor de film şi actor), cu "cei mai frumoşi nepoţi din lume", e marcată şi azi, la 80 de ani, de ideea că a avut un tată absent şi ingrat, care le-a lăsat să facă foame, după război, şi de faptul că nu a făcut "nici un fel de studii de actorie"; a crescut deci "fără tată şi fără educaţie"... "Am avut complexul lucrurilor pe care nu le ştiam, mai ales că voiam mereu să fiu prima din clasă"! Şcoala ei de actorie s-a numit Vittorio de Sica, napoletan ca şi ea, cu care a făcut 14 filme. "Să fii interesantă e mai important decît să fii frumoasă; eu aveam gura mare şi nasul lung, nu eram o păpuşă!" Sfaturi pentru viaţă? "Viaţa e scurtă. Enjoy!" Dar cel mai important lucru e să ştii ce vrei, ce meserie vrei să faci, şi asta să-ţi fie ca o idee fixă, ca o forţă continuă în capul tău...

După Sofia Loren, am văzut în competiţie filmul unui tînăr regizor canadian, Xavier Dolan (născut în 1989), cu titlul "Mommy". Excepţional. Dar despre această cireaşă de pe tortul unei ediţii bune, voi scrie, sper, cu ocazia Palmaresului!

 
 
 


Copyright © 2009-2017 EugeniaVoda.ro. All rights reserved.