Sex şi China

Eugenia Vodă, Jurnalul Naţional, 15 Mai 2009
 

Sunt la conferinţa de presă a juriului. Sala e plină ochi, zeci de camere de filmat asteaptă, avide, să intre Isabelle Huppert şi ilustra ei suită.

Corespondenţă specială de la Cannes

Am luat azi hotărârea eroică să vin cu laptopul în poşetă, şi să scriu "în paralel", dacă se poate spune aşa, pentru că azi a început maratonul proiecţiilor, şi, credeţi-mă, nu e cel mai plăcut lucru să-ţi scrii articolul noaptea, când ajungi la hotel. Mai ales că fiecare zi începe sub semnul lui 8 şi jumătate; nu e un titlu de Fellini, ci o crudă realitate a locului, altfel cum să încapă atât de multe filme în atât de puţine ore? Deci, în zumzetul unei săli nerăbdătoare, scriu la laptop şi privesc panoul de fundal, din spatele mesei la care urmează să vină juriul: trei fotograme cu Monica Vitti văzută din spate, o umbră în mişcare, instantanee graţioase, care ar putea semnifica un fel de statuie a lui Venus, în cinema: o statuie din celuloid... Apropo de celuloid, peste nu prea multă vreme, pelicula s-ar putea să ţină de domeniul amintirii. Tot mai mulţi cineaşti preferă filmele în format digital, noile tehnologii câştigă teren, iar Cannes-ul e, printre altele, şi o vitrină a industriei cinematografice numerice (numai la această ediţie, există 100 de proiecţii numerice). Promotorii cinematografului digital consideră că am asistat la "un moment istoric, acela de a avea un film 3D în deschiderea unui festival atât de emblematic"... Aşadar, nu e SF să ne imaginăm că, în viitor, cinematograful va căpăta în mod curent a treia dimensiune şi că efectul de "real" va fi, tehnic vorbind, desăvârşit. Deocamdată, micul dezavantaj este al acelor ochelari obligatorii, pe care orice spectator trebuie să-i poarte, numiţi, în branşă, "ochelari activi"; ei fac posibil mirajul de a vedea în relief ceea ce se întâmplă pe ecran. Doar că, aceiaşi ochelari induc şi un "efect de înstrăinare", o barieră tehnicistă, un "ceva" de curiozitate ieftină (sau scumpă), în orice caz mai aproape de starea cu care eşti pregătit să te uiţi pe cer la o eclipsă, decât de starea cu care te laşi să aluneci într-o poveste.

În altă ordine de idei, şi pentru că juriul întârzie, îmi aduc aminte cum, la primul meu Cannes, în anul "Balanţei" lui Pintilie, în 1992 (nu-mi spuneţi că sunt la al 18-lea Cannes, pentru că ştiu şi eu!), sala de presă era echipată cu maşini de scris, iar articolele se trimiteau prin fax. Acum sala de presă e ticsită cu oameni cu laptop-uri... în fine, intră juriul! Aplauze moderate. Isabelle Huppert, urmată de Robin Wright Penn şi de Sharmila Tagore, actriţă, strănepoata lui Tagore... Isabelle Huppert e îmbrăcată şi pieptănată "normal", are un aer senin, iradiază o modestie  ieşită din comun în lumea starurilor; nu mă pot împiedica să o compar cu Isabelle Adjani, care a fost şi ea preşedinta juriului, acum cîţiva ani, dar avea ceva de păpuşă artificială. Figurile proeminente ale juriului sunt regizorii James Gray şi Nuri Bilge Ceylan (turcul premiat în repetate rânduri la festival). Rămâne de văzut ce vor alege din cele 20 de filme din competiţie. Esenţa conferinţei de presă încape în ce spune Isabelle Huppert: nu are nici un "program" prestabilit, nici o "grilă" prin care să evalueze filmele; important e să-ţi placă ceea ce vezi şi să înţelegi de ce anume îţi place ceva... Ceea ce îmi reaminteşte cunoscuta formulă călinesciană: "obiectivitatea criticului e subiectivitatea dezinteresată"... Important e că juriul lui 2009 oferă o sumă de subiectivităţi credibile. În acest moment închid laptop-ul, pentru că nu mai e loc de el!

Revin exact în locul şi în momentul despre care scriam la început: hotel, 2 noaptea, după un spectacol inaugural decent, dar fără "savoir faire-ul" americanilor şi după o proiecţie de presă a primului film din competiţie, chinezesc, "Spring Fever", pe care francezii l-au numit "Nopţi de beţie primăvaratecă". Autorul, Lou Ye, e născut în '65 şi a reuşit, cu patru filme de până acum, să intre în dizgraţia oficialilor cinematografiei chineze. Filmul de acum l-a făcut independent, cu bani de la francezi şi din Hong Kong. Motivul pentru care, probabil, acest film nu se va proiecta în China (şi în multe alte ţări) nu ţine de politică, decât în măsura în care se poate vorbi de o "politică a sexului"; în acest sens, regizorul declară că, în China, în 2001, homosexualitatea (căci despre ea este vorba) era calificată, în documentele oficiale, drept o "maladie mintală". Tot regizorul mai susţine că a vrut să facă un film de dragoste, în care dragostea contează, şi nu sexul protagoniştilor... Ba mai mult, întrebat de ce, în film, personajul feminin nu apare în scene de "amor explicit" (în timp ce abundă scene de dragoste exclusiv masculine), regizorul răspunde: "pentru că, de fapt, în film, corpul femeii e reprezentat de corpul bărbatului, femininul e în bărbat"!

Un film "obsedat sexual", cu un scenariu confuz, dar nu lipsit de o anumită forţă regizorală. În orice caz, un film care va naşte controverse. Singurul lucru care se poate spune cu siguranţă e că nu va lua premiul juriului ecumenic!

 
 
 


Copyright © 2009-2017 EugeniaVoda.ro. All rights reserved.