Principiul incertitudinii

Eugenia Vodă, Adevărul, 15 Mai 2015
 

Deşi pe scara Festivalului a început să se încingă faimosul covor roşu, e imposibil să pui un diagnostic ediţiei care abia a început, să anticipezi o medie corectă între semnele bune şi cele rele, să intuieşti ce va urma. Am asistat la ediţii care păreau, la start, grandioase, pline de nume grele, şi care s-au dovedit pînă la urmă ratate, şi invers, am văzut şi ediţii aparent neofertante, dar care aveau să se dovedească memorabile. Cert e că, dincolo de cinema-ul propriu-zis, dincolo de performanţă sau de lipsa performanţei, la Cannes e mereu fantastic spectacolul cinefiliei dezlănţuite, cohortele de critici, de jurnalişti, de profesionişti ai filmului, luînd cu asalt Palatul festivalului, de la 8 dimineaţa şi pînă noaptea, fiecare "pelerin" sperînd, într-un fel sau altul, că va descoperi filmul care îl va lovi în plex! Nu degeaba Cannes-ul rămîne evenimentul cel mai mediatizat de pe glob, la concurenţă cu Jocurile Olimpice şi cu Cupa mondială de fotbal... Nu degeaba populaţia oraşului se triplează cale de 12 zile... Nu degeaba veniturile economice generate, anul trecut, de festival, s-au ridicat, spun statisticile, la 196 de milioane de euro! Deci, prin comparaţie, bugetul festivalului, de numai 20 de milioane de euro, pare un mizilic, cu atît mai mult cu cît numai jumătate din bani provin din fonduri publice!

Un semn bun al ediţiei ar fi Juriul competiţiei, condus de fraţii Joel şi Ethan Coen, reprezentînd tot ce are mai inteligent şi mai nostim, în sensul superior al cuvîntului, cinematograful independent american. În '91 au luat Palme d'or pentru "Barton Fink" (juriul era condus de Polanski), de atunci au mai fost premiaţi la Cannes, uneori au fost şi nedreptăţiţi, subcotaţi sau ignoraţi, dar ei au ştiut să încaseze şi să treacă peste, declarîndu-se mereu fascinaţi de competiţia văzută ca o formidabilă rampă de lansare, de discuţiile şi de controversele, cu ecou planetar, din jurul filmelor din selecţie. Întrebaţi dacă au aceleaşi gusturi în materie de cinema, cei doi fraţi au răspuns, la unison, "Nu!". Deci va fi interesant de urmărit cum va funcţiona această conducere bicefală. Dacă mai adăugăm că în juriu sunt şi cîteva figuri cu o libertate de spirit mai presus de orice bănuială (de pildă foarte tînărul cineast canadian Xavier Dolan, autorul acelui atît de proaspăt "Mommy", care a cucerit Cannes-ul de anul trecut, sau excentrica şi sofisticata actriţă a lui Almodovar, Rossy De Palma, sau Sophie Marceau, care a avut curajul, acum cîţiva ani, în seara unui Palmares, să spună, de pe scenă, spre stupoarea sălii, că regele era gol, cum chiar era!), putem spera că Palmaresul 2015 va fi oricum, numai "politicianist" sau "corect politic" - nu!

Un eveniment important al ediţiei e faptul că la cîrma festivalului a venit un nou Preşedinte, în persoana lui Pierre Lescure, fost PDG la Canal+, de formaţie jurnalistică, un intelectual dublat de un abil manager.

Pentru selecţia celor 19 titluri din Competiţie, organizatorii susţin că au văzut 1854 de filme! Cum ar zice francezii, "c'est un peu trop!" După atîta chin şi muncă, rezultatul e că, din cele 19 filme, 5 titluri sunt ale cinematografiei franceze! Problema nu este că sunt 5 titluri franceze - şi cu filmul din deschidere, prezentat hors concours, 6 -, problema e în ce măsură această "meschină contabilitate" reflectă corect echilibrul valoric al producţiei mondiale actuale; cu alte cuvinte, cele 5 filme au fost alese pentru că sunt mai bune decît cele 1835 de filme respinse, din lumea largă, sau au fost alese în primul rînd pentru că reprezintă cinematografia gazdă? Pe de altă parte e dreptul "investitorilor" să-şi promoveze producţia naţională. Deocamdată, nevăzînd încă filmele, am constatat că pînă şi "Cahiers du Cinema" critică selecţia franceză, "suprareprezentată", şi în care, pe deasupra, "politica autorilor" ar fi fost înlocuită cu "politica actorilor", uşa competiţiei deschizîndu-se nu atît unor regizori originali, cît unor actori de calibru care joacă în filmele alese (Catherine Deneuve, Isabelle Huppert, Gerard Depardieu). Rămîne de văzut dacă e aşa. Aveau dreptate fraţii Coen, nici n-a început bine competiţia şi polemica e gata! Oricum, tendinţa manifestă a ediţiei e de a se focusa nu pe "glamour" sau pe "provocare", ci pe "interesul social", pe faptul că un film reuşeşte sau nu "să spună lucruri importante despre societatea de astăzi" (aşa sună argumentul selecţionerilor, privind alegerea filmului de deschidere, "Cu capul sus", al regizoarei-actriţe Emmanuelle Bercot (mare admiratoare a cinematografului social britanic, gen Ken Loach), în care Catherine Deneuve e o judecătoare de minori, iar "minorul" e un adolescent crescut în aşezăminte sociale, devenit infractor şi violent, în lipsa dragostei; "Nu sunt aici ca să-ţi ofer dragoste, ci ajutor", îi spune judecătoarea puştiului, deşi, în situaţia dată (ca şi în multe alte situaţii), se pare că, fără dragoste, ajutorul nu face doi bani.

Competiţia mai numără trei filme din Italia (de Paolo Sorrentino, Nanni Moretti, Matteo Garrone), trei filme din Asia (un taiwanez, un chinez, un japonez), un film de debut, din Ungaria, singurul debut al competiţiei, "Fiul lui Saul", de Laszlo Nemes. (Noi, în paranteză fie spus, nu avem niciun film în competiţie, în schimb avem două filme în Un Certain Regard, un Corneliu Porumboiu şi un Radu Muntean, într-o secţiune cu un juriu condus de Isabella Rossellini). Un cineast foarte aşteptat al competiţiei e grecul Yorgos Lanthimos, care a făcut vîlvă, acum cîţiva ani, la Cannes, dar nu în competiţie, cu o comedie neagră hotărît "genialoidă", "Caninul"; problema, cu acest tip de artist, e că ori face un film strălucit, ori face o catastrofă, cale de mijloc nu există! În afară de Nanni Moretti, singurul din competiţie cu o Palme d'or la activ e americanul Gus Van Sant, venit acum cu "Marea de copaci" ("The Sea of Treas"), care are, la prima vedere, un subiect superb: într-o "pădure a sinucigaşilor", de la poalele Muntelui Fuji, un bărbat vine să se sinucidă, aşa cum, tot acolo, au făcut-o mulţi alţii înaintea lui; dar, pe cînd îşi căuta un loc potrivit, descoperă în pădure un om rănit, care are nevoie de ajutor. Şi atunci, într-un impuls de umanitate mai puternic decît propria disperare, omul venit să moară va ajuta un alt om să supravieţuiască.

La o privire oricît de grăbită asupra competiţiei, constaţi că cineaşti italieni, norvegieni, greci sau mexicani au ales să-şi facă filmele în engleză, cu actori "internaţionali" (Tim Roth, Salma Hayek, Colin Farrell, Vincent Cassel, care vor fi toţi pe baricade). Dar apropo de "legea castingului", care deschide uşi, pînă la un punct e normal să fie aşa. Întotdeauna o vedetă vinde sala. Iar pe vremuri de criză, pînă şi filmul de autor e dispus să facă multe ca să treacă puntea!

"Recomandarea de weekend", la Cannes şi nu numai, e blockbuster-ul "Mad Max: Fury Road", al australianului septuagenar George Miller, proiectat în afara competiţiei. O saga ajunsă la al patrulea episod, după o întrerupere de 30 de ani, cu Tom Hardy în rolul jucat pe vremuri de Mel Gibson şi cu frumoasa Charlize Theron, masculinizată în rolul Furiosa. Un spectacol vizual care a costat peste 100 de milioane de dolari, o "fabulă post-apocaliptică" care trebuie să-şi scoată banii, după şase luni de filmări în Africa şi circa 200 de de vehicule făcute praf, la propriu, pentru că regizorul a respins categoric imaginile şi efectele numerice: sursa lui declarată de inspiraţie nu a fost cinematograful numeric de azi, ci mai degrabă filmul mut de odinioară...

După cum se vede, la Cannes pînă şi blockbusterele visează, în secret, să fie "filme de autor"!

 
 
 


Copyright © 2009-2017 EugeniaVoda.ro. All rights reserved.