Pintilie şi şapte discuri de aur

Eugenia Vodă, România Literară, 15 Septembrie 2004
 

Cine ar fi crezut, odinioară (dar nu foarte odinioară!), cînd filmele existau numai pe peliculă, împărţite în bobine, cu greoaiele role cărate în cutii metalice - că va veni o vreme în care tot imperiul de imagini va încăpea într-o bucăţică rotundă de metal, de cîteva grame? Dacă filmele transpuse pe banda video pierd din calitatea imaginii şi sînt condamnate din start la perisabilitate, filmele transpuse pe suport DVD sînt pregătite să înfrunte veacurile; şi, în plus, imaginea e de o calitate superioară. Chiar şi cei care "nu le au cu tehnica" trebuie să recunoască, fascinaţi, că filmul e pe cale să intre într-o nouă eră; consecinţele tehnicii digitale asupra producţiei cinematografice mondiale sînt tot mai spectaculoase şi survin într-un ritm din ce în ce mai accelerat. Deocamdată, la micul nivel "civil-artizanal", oricine poate să constate ce instrument fantastic de lucru poate fi un simplu DVD.

Au apărut, acum cîteva luni, în Franţa, şapte filme de Lucian Pintilie editate în format DVD. întreprinderea poartă marca MK2 Editions, implicit a producătorului Marin Karmitz (care, pînă în prezent, şi-a legat numele de producţia a trei dintre filmele lui Pintilie). Karmitz intenţionează - se poate deduce, urmărindu-i programul editorial - să vină cu propuneri de substanţă, să meargă oarecum contra curentului, în marea de lucruri ieftine, dar de consum garantat, cu care e invadată îndeobşte piaţa "video"; el e cel care a editat, printre altele, pe DVD, în premieră absolută, integrala Chaplin. Să fii editat de MK2 Editions înseamnă să ai acces la o editură de prestigiu. O editură care vede în Pintilie "unul dintre cei mai valoroşi cineaşti ai Europei de Est, considerat întotdeauna un regizor contestatar"; drept care editura lansează acum o veritabilă Colecţie Pintile, incluzînd Reconstituirea (1969), Balanţa (1992), O vară de neuitat (1994), Prea tîrziu (1996), Terminus Paradis (1998), După-amiaza unui torţionar (2001), Niki şi Flo (titlul francez al lui Niki Ardelean", 2003). O colecţie de lux, care a presupus, cu siguranţă, o mare desfăşurare de forţe; nu e vorba doar de forţa strict financiară presupusă de un asemenea demers editorial, dar şi de forţa redacţională implicată în realizarea lui: numai un om care ştie în ce constă această meserie poate aprecia pe deplin risipa de inventivitate şi de profesionalism din concepţia grafică, din selecţia şi montajul fotografiilor de copertă, din rezumatul inteligent al fiecărui film, strîns în cîteva fraze, din alegerea unei propoziţii incitante, extrase din presă, cu lipici publicitar, din împărţirea fiecărui film pe "capitole", din meticulozitatea genericelor şi a informaţiilor tehnice oferite ş.a.m.d" Filmele pot fi văzute fie în varianta originală românească, cu subtitluri în franceză sau în engleză, fie în varianta franceză, cu dialogurile dublate de actori francezi (varianta de compromis comercial, destinată lenei marelui public francofon). Fiecărui film i se adaugă substanţiale "suplimente" care fac deliciul cinefililor, intervenţii - în exclusivitate pentru aceste DVD-uri - ale producătorilor, ale unui reputat critic francez (Michel Ciment) şi în special ale autorului însuşi; în consecinţă, cele şapte discuri echivalează cu şapte aşa-numite "Lecţii de cinema" ale lui Lucian Pintile, susţinute în franceză (dar filmate la Bucureşti).

Am insistat pe descrierea "obiectului", din mai multe motive. în primul rînd, pentru că apariţia acestor impresionante "volume DVD" a trecut cvasi-neobservată în lumea culturală românească; ecoul bucureştean a fost mai slab decît, să zicem, la apariţia unui volumaş de poezie autohtonă tradusă pe malul Senei, în tiraj confidenţial. A nu se înţelege că n-ar fi bine să ne bucurăm şi de aşa ceva! Doar că, aşezate într-un echilibru cultural (şi nu strict cinematografic) corect, lucrurile ar trebui percepute altfel. Nu ca şi cînd, în fiecare zi, pe piaţa internaţională ar ploua cu DVD-uri din operele a zeci de cineaşti români! Deocamdată să-i recunoaştem lui Pintilie statutul de excepţie (şi) în această zonă. Am aflat de apariţia acestor DVD-uri în momentul în care, din revista 22 (dintr-o scrisoare deschisă adresată de Pintilie lui Oliviu Gherman, Ambasadorul României în Franţa) am înţeles faptul absurd că regizorul n-a fost invitat, în nici un fel, de ambasada noastră la o lansare "pariziano-românească" a acestei colecţii, realizată în colaborare cu MK2 Editions! Dar şi mai absurdă mi s-a părut reacţia unor remarcabili intelectuali români (la care mi s-a întîmplat să asist), mai dispuşi să aprecieze "răspunsul lui Gherman" (tot din 22), cu vivacitatea-i de Trahanache diplomatic, decît însuşi faptul SF că un producător occidental a fost interesat să lanseze în circuitul internaţional aceste DVD-uri cu opera unui cineast român! Dar, să trecem. Asta face parte din alt film, din filmul nemuritor "Roumanie, mon pays". Ceea ce rămîne sînt filmele lui Pintilie, editate pe acest suport uşor de manevrat - o "manevrabilitate" care, dacă tot a venit vorba de ambasade, ar putea fi exploatată din plin de ambasadele României în lume"

Am convingerea că, lansate pe piaţa românească, DVD-urile Pintilie şi-ar găsi publicul (ca să nu spun cumpărătorii sau clienţii) lor. Pentru cinefili, mărturisirile "adiacente" ar completa pitoresc un capitol de istorie a filmului românesc. Aflăm, de pildă, direct de la sursă, cum l-a cunoscut Karmitz pe Pintilie, cum au colaborat, cum, în anul în care a fost Balanţa la Cannes, cîştigători n-au fost Kieslowski sau Kiarostami, ci Pulp Fiction, pe care Karmitz, cu un aer uşor suficient şi megalomanic, îl consideră doar o mostră de cinema barbar! Mai aflăm cum a părăsit Karmitz România, în 1947, pe cînd avea 8 ani, împreună cu familia, şi cum a revenit, după �90, cît de multă mizerie a descoperit şi cu cîtă uşurinţă s-a descurcat, singur, pe străzi, de la hotelul unde stătea, pînă la fosta casă a copilăriei"

Prefeţele lui Michel Ciment îi oferă spectatorului cîteva accente esenţiale legate de opera lui Pintilie, din unghiul unui critic occidental. O singură gafă de proporţii face criticul francez, atunci cînd, comentînd Balanţa, ambetat absolut, zice (şi nu o dată, ci de două ori!) că în film ar fi vorba de o călătorie prin" Yugoslavia! Lucru care, iată, a scăpat neobservat; de unde se poate deduce că nimeni n-a fost interesat să-l asculte pe critic, nici chiar Lucian Pintilie?! Am reţinut, de la Michel Ciment, un citat din Paul Valéry: "Două lucruri ameninţă lumea: ordinea şi dezordinea"" Un singur lucru ameninţă criticul: încurcarea borcanelor!

Cele mai interesante sînt monoloagele lui Pintilie, susţinute, dacă nu cu un calm olimpian, atunci cu un patetism olimpian, filmate mereu în cadru fix (poate prea fix!), pe un fotoliu, cu o pipă, cu spatele la o fereastră, dincolo de care se simte o stradă, se aude un cîine şi se vede un lac" Pe un fundal de pastel autumnal, Pintilie reiterează, cu o prospeţime dinamitardă, traseul unor filme şi al unei lumi. O lume cu o mare inventivitate în reciclarea Răului, o lume ademenită de "recomandarea satanică: Să uităm trecutul!". Lumea utopicului comunism cu faţă umană (în Reconstituirea), lumea comunismului paraplegic, agonizant (în Balanţa), lumea comunismului transformat în capitalism sălbatic, în care Mafia a înlocuit Partidul de altădată (în Prea tîrziu)" O lume care a simulat moartea ca să supravieţuiască.

Dacă ar fi să aleg o frază a lui Pintilie ca motto al acestei colecţii, aş alege o frază de pe vremea cînd era un cineast interzis, pe care Puterea hotărîse "să-l radieze definitiv din cinematografia română". Avea 53 de ani şi doar două premiere de film la activ în România! Atunci, acest creator (la care refuzul de a păcătui prin pierderea speranţei nu putea fi pus în contul "îndoctrinării marxiste sau a celei religioase", cum sună chiar o formulă asociativă a lui Pintilie!) are forţa de a scrie fraza, apărută, în '88, la Cannes, în caietul aniversar de la Quinzaine des réalisateurs: ATîTA TIMP CîT VOI FI ÎN VIAŢĂ, PARIUL LOR NU E DEFINITIV CîŞTIGAT"

P.S. îmi fac o datorie de onoare din a-mi anunţa cititorii că, începînd cu acest număr, dispar "de bună voie şi nesilită de nimeni" din paginile revistei, dacă nu chiar pentru un an sabatic, atunci măcar pentru o vreme.

 
 
 


Copyright © 2009-2017 EugeniaVoda.ro. All rights reserved.