PALMARESUL NANNI NANNI...

Eugenia Vodă, 29 Mai 2012
 

Pentru cine cunoaşte personalitatea lui Nanni Moretti, preşedintele juriului celei de-a 65-a ediţii a Cannes-ului, e limpede că jurizarea s-a desfăşurat oarecum asemănător cu meciul cardinalilor din « Habemus Papam » ! Adică cel care a condus tot jocul a fost « Nanni », care a făcut din palmares un mixtum compositum de premii « mai presus de orice bănuială » şi de premii marcate de o subiectivitate dezlănţuită… Iată faptele, adică filmele şi premiile. Pentru că restul - cum spunea chiar Moretti, citînd cîntecul lui Dalida -, restul nu înseamnă decît parole, parole...

Palme d’or: « Iubire », de Michael Haneke. Am scris pe larg, săptămîna trecută, despre acest film tulburător. Voi spune doar că austriacul Haneke intră acum în clubul foarte select al cineaştilor care au două « Palme » la activ, şi că regizorul a urcat pe scenă împreună cu cei doi splendizi octogenari Emmanuelle Riva şi Jean-Louis Trintignant (regulamentul prevede că premiile de interpretare nu pot merge la actorii din filmul distins cu Palme d’or). A fost, aşadar, una dintre ediţiile festivalului la care cel declarat « marele favorit » a fost declarat şi cîştigător, deci o Palme d’or fără surprize.

Surprizele încep după. Absolut nimeni nu se aştepta, nici chiar cei mai excentrici pariori, ca al doile premiu ca importanţă, Marele Premiu (Le Grand Prix), să meargă la un film plasat în coada tuturor clasamentelor, dar care are marele merit că vine din Italia, iar Nanni Moretti a fost hotărît să le facă italienilor o bucurie, ceea ce a şi reuşit ! « Reality », al lui Matteo Garrone - o comedie tristă, ieşită din mantaua « Bellissimei », despre un napoletan al zilelor noastre care îşi pierde uzul raţiunii, convins că « are talent » şi că trebuie să fie selectat la Big Brother -, e mult sub nivelul filmului despre Mafie, de acum cîţiva ani, « Gomorra », al aceluiaşi Garrone (distins, şi atunci, tot cu un Grand Prix). Trebuie să îmi recunosc dezamăgirea : speram ca filmul lui Cristian Mungiu, care a făcut o figură mult mai bună în competiţie şi în recepţia critică, să fie filmul distins cu Grand Prix. N-a fost să fie. În schimb, i s-a acordat Premiul pentru scenariu. Important este că Mungiu « a confirmat », şi că, pe o scenă pe care, în 2012, n-a mai urcat nimeni din Est, a făcut-o el, cu « Dincolo de dealuri » şi cu actriţele lui, Cosmina Stratan (28 de ani) şi Cristina Flutur (34), care au cîştigat, împreună, Premiul de interpretare feminină! Amîndouă « ieşence », amîndouă jucînd cu o concentrare şi cu o dăruire ieşite din comun, amîndouă la debut în lungmetraj ! Să cîştigi premiul de interpretare, cu primul film, la cel mai important festival al lumii - asta se cheamă Destin ! Pentru ideea de a le acorda actriţelor noastre premiul, şi nu actriţei coreene cu nume complicat, văzută de presă ca marea favorită - Nanni Moretti merită felicitări !

Premiul de interpretare masculină a mers în Danemarca, la un actor cunoscut, Mads Mikkelsen, pentru rolul din « Vînătoarea » lui Thomas Vinterberg (cu cinci etaje sub mai vechiul « Festen ») ; portretul unui educator, de la o grădiniţă, acuzat pe nedrept de pedofilie, viaţa unui om care virează în infern, din cauza unei fetiţe care minte.

Cel mai stupefiant premiu a fost Premiul de regie, de altfel şi fluierat la scenă deschisă, « Post tenebras lux », al mexicanului Carlos Reygadas, o poveste dezlînată, indecisă stilistic, despre o familie din « Mexicul profund »… La petrecerea mexicană de după proiecţia filmului lui Reygadas de la Cannes, în toiul nopţii a descins poliţia (chemată de vecinii exasperaţi de gălăgie), şi care, stupoare, le-a confiscat « mescal-ul » (băutura tradiţională mexicană), pe motive că nu avea acte vamale ! Aşa că, poate, premiul are şi un rol consolator, evită un scandal diplomatic, şi mai scoate palmaresul din perimetrul Europei, unde este, altfel, cantonat !

În rest, palmaresul a mai cuprins şi un Premiu al juriului, care i-a fost acordat veteranului Ken Loach, pentru comedia socială cu whisky, plasată evident în Scoţia, « Partea îngerilor », dar poate şi pentru că, în juriu, regizoarea britanică Andrea Arnold a ştiut să-şi impună punctul de vedere. Ceea ce nu au ştiut, deloc, francezii din juriu, creatorul de modă Jean Paul Gaultier şi actriţa Emmanuelle Devos, care, vrînd nevrînd, au lăsat selecţia franceză complet pe dinafară, deşi, mai ales filmul atît de special al lui Leos Carax « s-ar fi încadrat » perfect, fără să se mire nimeni, la absolut oricare dintre premii ! A rezultat o nedreptate, dar nu e singura, nici prima, nici ultima, ce să mai spună americanii, ce să mai spună Wes Anderson, ce să mai spună coreenii, care, nici ei, « nu au luat » absolut nimic, deşi, fără îndoială, ar fi meritat-o, cel puţin tot atît cît Garrone…Dar, cum s-ar spune, « c’est la vie », orice palmares înseamnă alegere, şi orice alegere înseamnă renunţare.

Pentru istoria filmului românesc, ediţia 2012 va rămîne ca ediţia « Dincolo de dealuri », ediţia cu « Alina şi Voichiţa » premiante, ediţia care dă, din nou, marelui public de acasă, şansa de a accepta, de a adopta şi de a iubi filmul românesc !

 
 
 


Copyright © 2009-2017 EugeniaVoda.ro. All rights reserved.