Palmaresul e albastru

Eugenia Vodă, Evenimentul Zilei, 28 Mai 2013
 

O dată anunţat palmaresul, cred că orice comentariu devine inutil. Sabia a căzut, capul a fost tăiat - restul e istorie! Palmaresul Cannes-ului 2013 e cunoscut cinefililor încă de duminică seară. Aşadar, strict "pentru istorie", voi recunoaşte că ediţia în sine mi s-a părut mult mai bună decît palmaresul ei! Şi că palmaresul juriului condus de Steven Spielberg mi s-a părut dezamăgitor, tocmai prin obsesia – vizibilă - de a fi neapărat "judicios" (deci nu inspirat, nu îndrăzneţ, nu generos, ci mai ales politic corect, încercînd să împace şi capra şi varza, ceea ce, se ştie, e din moşi strămoşi sortit eşecului).

Palme d'or a fost acordat filmului "Viaţa Adelei, capitolele 1 şi 2", al unui regizor francez de origine tunisiană, Abdellatif Kechiche (53 de ani, cinci filme la activ). În punctajele făcute de "Le film francais", toţi cei cîţiva jurnalişti francezi chestionaţi i-au acordat "palma", ca într-un fel de gest de "presiune concertată", cu excepţia cronicarului de la "Le Figaro", care a avut curajul să iasă din acest cor al entuziasmului colectiv şi i-a acordat doar un punct, recunoscînd că filmul i s-a părut slab! În ceea ce mă priveşte, mi s-a părut un film oarecare, şi lung pe de-asupra: cale de trei ore, pe aripile unui cinema previzibil şi "pisălogic", în banalitatea lui studiată, vedem, pe îndelete, o fată de 15 ani, Adela, cum mănîncă, cum merge cu autobuzul, cum visează, cum conversează, cum îşi caută, nehotărîtă, "identitatea sexuală", pînă cînd, în fine, face o veritabilă pasiune, nefericită, ca orice pasiune, pentru o fată mai mare şi mai cultă, cu părul vopsit în albastru, şi care o va iniţia pe mai multe planuri. Filmul e inspirat dintr-o carte franceză de benzi desenate, pentru adulţi, "Albastrul e o culoare caldă" (titlul englez va fi "Albastrul e cea mai caldă culoare"). Unora le place "albastrul", altora nu, probabil e o chestiune de gust. Filmul are o anumită sinceritate a tonului şi o privire ataşantă, dar nu e lipsit de clişee şi, oricum, mi se pare prea mic pentru o Palme d'or atît de mare!... Dar important e că Palme d'or a rămas în Franţa...? Şi că, în aceste vremuri de restrişte şi jale, în care filmul american riscă să îl mănînce fript - filmul european dă, iată, semne de vitalitate, chiar dacă e conectat la aparate? Acesta să fie mesajul... ET?

Fraţii Coen sunt, în acest context, marii nedreptăţiţi ai ediţiei, deşi au fost plasaţi pe locul doi ca importanţă (Grand Prix, pentru "Inside Llewyn Davis", un film elocvent pentru ceea ce înseamnă, cu adevărat, "cinema de autor", pe cît de american, pe atît de universal). Premiul pentru regie a fost acordat, ca pentru a completa harta, mexicanului autodidact Amat Escalante (pentru "Heli"), Premiul juriului a mers la japonezul Kore-Eda Hirokazu ("Aşa tată, aşa fiu"), iar Premiul pentru scenariu i-a fost acordat chinezului Jia Zhangke, autorul, după părerea mea, al celui mai interesant film din festival, "The Touch of Sin" (şi care, paradoxal, dacă avea un punct nevralgic, acela era tocmai scenariul!). În schimb, au rămas complet pe dinafară Sorrentino şi Soderbergh, deşi, evident, ar fi meritat şi ei "premii de regie" (sau de orice!), cu prisosinţă...

Premiile de interpretare au mers şi ele pe logica "bunului simţ", în sensul că au ales actorii din două filme pe care juriul le-a vrut neapărat în palmares. Premiul de interpretare feminină i s-a acordat lui Berenice Bejo (cunoscută la noi din "The Artist"), pentru rolul din "Trecutul" iranianului Asghar Farhadi, tot o producţie franceză (rolul unei farmaciste pariziene, care îşi creşte singură copiii, care divorţează, care nu mai ştie nici ea pe cine iubeşte sau nu iubeşte, un premiu posibil, dar au mai fost în festival cel puţin cinci actriţe care puteau fi premiate la fel de bine!). Premiul de interpretare masculină i-a fost acordat lui Bruce Dern, pentru rolulul principal dintr-un film care ar fi meritat mai mult, "Nebraska", al lui Alexander Payne - un bătrîn pe ultima sută de metri, între umor şi senilitate, un rol excelent; ceea ce nu înseamnă că Michael Douglas, în filmul lui Soderbergh, n-ar fi făcut un rol mult mai spectaculos şi mai complicat, înseamnă doar că astea sunt jocurile inevitabile ale oricărei jurizări, şi că, la urma urmelor, nu poate fi premiată toată lumea...Aşa a ales juriul lui Spielberg, şi, cu siguranţă, alt juriu ar fi ales altfel. Teoria relativităţii e valabilă şi în artă. Pînă la un punct.

Apropo de relativitate, pentru filmul românesc e important că, în secţiunea filmelor de şcoală, Cinefondation, dintre cele 18 filme din concurs, un juriu condus de Jane Campion a ales patru, iar premiul trei (ex aequo) i-a revenit tînărului Tudor Cristian Jurgiu, pentru scurtmetrajul "În acvariu", făcut la UNATC.

În rest, a mai trecut un an, a mai trecut un Cannes...

 
 
 


Copyright © 2009-2017 EugeniaVoda.ro. All rights reserved.