Modelul Berlusconi

Eugenia Vodă, Jurnalul Naţional, 25 Mai 2006
 

Corespondenta de la Cannes

Daca la noi "modelul suedez" n-a prins deloc, in schimb, modelul Berlusconi face ravagii!

Corespondenta de la Cannes

"Caimanul", filmul lui Nanni Moretti, a fost aplaudat in delir la proiectia de gala de la Cannes. Filmul isi merita din plin aplauzele; insa, dincolo de asta, "personajul despre care e vorba in film", Berlusconi, nu s-a bucurat niciodata de prea multa simpatie in Franta. In plus, marturiseste regizorul, proiectul nici n-ar fi putut prinde viata, fara o generoasa finantare franceza; deci aplauzele includeau si ceva din euforia principiului conform caruia succesul e cea mai buna razbunare

In Italia, "Caimanul" a fost lansat cu trei saptamani inainte de alegerile din aprilie (pierdute de Berlusconi la un scor foarte strans, 24 de mii de voturi diferenta, la 38 de milioane; "si sunt sigur ca filmul meu n-a influentat nici un vot; pentru ca un autor care vrea sa schimbe capul oamenilor va face obligatoriu un film prost", zice regizorul). Oricum, filmul a avut succes de public in Italia. Bineinteles, e vorba de un succes european, adica incasarile de la premiera pana azi echivaleaza, conform statisticilor, cu cat a facut, in numai o saptamana, tot in Italia, "Codul lui Da Vinci"!

Cei care l-au ridiculizat pe Berlusconi pana acum, remarca Moretti, au pus accentul pe un anumit caraghioslac exterior al personalitatii lui ( cum ar fi un lifting ratat sau un implant de par reusit); parodia si folclorul au obturat tocmai esenta dura a personajului; drept care Moretti si-a propus sa-i restituie "caimanului" adevarul si "violenta reala a discursului" Ceea ce a reusit cu brio.

Ceasul al 12-lea. Filmul e un fel de "8 si jumatate" morettian, in care un om de cinema - fost producator de filme proaste, acum scos din circuit, falimentar, presat de banca, incoltit din toate partile, inclusiv din partea nevestei, nefericit pe toate planurile, cu o existenta in plina dezagregare - , hotaraste brusc, ca intr-un gest sinucigas, dar la fel de bine si salvator, sa produca un film despre Berlusconi, scris si regizat de o tanara debutanta (despre care nu stia nimic, dar avea sa afle!). Moretti reuseste un cuceritor "film in film", dar nu numai atat.

"Caimanul" e unul dintre acele filme inclasificabile: e si comedie amara, e si satira politica, e si document, e si film de dragoste (cu o secventa antologica, in care, in plin concert simfonic, cu sala plina, sotul parasit urca pe scena unde canta sotia lui, se opreste in fata ei si o intreaba, intr-un tipat disperat: "Ce ti-am facut? Ce ti-am facut?"). Tonul general al filmului si tonul inimitabil al lui Nanni Moretti sunt cele ale unui umor sec, nascut dintr-o nesfarsita disperare. Pentru cineastul ratat din film, disperarea e motorul care blocheaza "ceasul al 12-lea". Regizorul spera ca si pentru Berlusconi, ca om politic, e ceasul al 12-lea, si insista asupra ideii ca, dupa ce a candidat de patru ori si a castigat de doua ori, cel care a facut din Italia "o tara de opereta" sa nu mai candideze si a cincea oara ("exista un conflict de interese intre conditia de politician si aceea de om cu o imensa putere mediatica si implicat in multe sectoare cruciale ale economiei"). Totusi, Moretti se declara convins ca Berlusconi nu e omul care sa accepte sa stea cinci ani in opozitie. Ramane de vazut daca e vorba de luciditate sau de o psihoza. Psihoza Berlusconi.

4x1. In film apar, practic, ca intr-un burlesc joc de oglinzi patru Berlusconi: unul e un actor relativ necunoscut, care seamana, fizic, cu originalul; celalalt e Silvio Berlusconi insusi, in insertii de film documentar, care biciuiesc, ca un dus rece, fictiunea; altul e un actor vedeta, Michele Placido, care prudent se retrage din rolul lui Berlusconi si pleaca sa-l joace pe Columb, intr-o stupiditate pentru televiziune: dar, aflam, Columb a fost un amarat, care s-a intors din America doar cu o biata corabie, pe cand Berlusconi e omul caruia i-au cazut mereu bani din cer, sume astronomice, miliarde peste miliarde (si, intr-o secventa fantastica, vedem cum plafonul se sparge, si curg banii!), bani a caror provenienta se pare ca nu a explicat-o niciodata, asa cum nu a explicat, printre altele, nici "artificiile financiare" facute folosind numele unor persoane fara nici un ban, care au acceptat sa joace rolul de fatada (dupa cum vedeti, nimic nou sub soare; la noi, daca "modelul suedez" n-a prins deloc, in schimb, modelul Berlusconi a facut ravagii! In aceeasi ordine de idei, filmul opteaza pentru teza ca Berlusconi e omul care a intrat in politica numai ca sa nu intre direct in puscarie!). In fine, al patrulea Berlusconi, si cel mai surprinzator, e jucat, intr-un genial elan textualist, de Nanni Moretti insusi, care a hotarat, astfel, sa se identifice cu obsesia lui, sa fie, in propriul film, imaginea celui pe care il detesta si cu care nu are nimic comun! Si o face cu o sobrietate, cu o raceala si cu o eleganta pe care, daca ar vedea filmul, le-ar aprecia pana si Berlusconi!

Nanni Moretti mai are la activ o Palme d'or (in 2001, pentru "Camera fiului"). Va intra, in 2006, in clubul ultraselect al celor care au castigat doua "Palme"? O sa-i dea Cannes-ul, indirect, o "palma" lui Berlusconi, asa cum i-a dat lui Bush, premiindu-l pe Michael Moore? Desi - spre deosebire de acel documentar american - filmul lui Nanni Moretti e o opera de arta autentica, am un feeling ca nu

 
 
 


Copyright © 2009-2017 EugeniaVoda.ro. All rights reserved.