MARILYN, CAP DE AFIŞ

Eugenia Vodă, 17 Mai 2012
 

Un cap frumos şi un afiş frumos: Marilyn Monroe, suflînd într-o unică lumînare, ca pentru a celebra aniversarea tuturor cauzelor pierdute, sau a speranţei care nu moare niciodată, sau, oricum, moare ultima! În aparenta lui simplitate, afişul e unul foarte sofisticat (am citit un întreg eseu al realizatorilor, despre cum au lucrat grafica, despre efectul de relief al literelor, care plutesc, ca să nu fie lipite nici de Marilyn, nici de fondul imaginii, despre lumînarea care e stinsă, dar care pare că iradiază lumină pe faţa lui Marilyn etc. etc.) Echipa festivalului a comandat, pentru cea de-a 65-a ediţie, un afiş care « să evoce un sentiment de absolut, de glamour şi de mister ». Îl avem!

Aşa că, la dimensiuni uriaşe, pe înălţimea Palatului festivalului, dar şi pe coperta Programului oficial, şi prin vitrinele magazinelor şi restaurantelor, şi pe coperţile revistelor, o descoperi, mereu, pe Marilyn - emblema ediţiei ! O bună ocazie ca să apară, acum, la Cannes, o serie de cărţi, care analizează mitul MM din cele mai diverse unghiuri, în raport cu arta contemporană (de la Warhol la Dali, şi mai departe), cu literatura, cu istoria Americii, cu industria – pentru că există şi o întreagă « industrie Marilyn », care funcţionează şi continuă să se dezvolte.

Deci MM e foarte prezentă - mult mai prezentă decît alte staruri aflate la Cannes în carne şi oase -, deşi vara asta se vor împlini fix cincizeci de ani de cînd menajera a găsit-o moartă, cu un flacon de barbiturice pe noptieră, iar biografii se contrazic între ei, într-un război al supoziţiilor : niciodată nu vom şti, din lipsă de probe, dacă a fost accident sau sinucidere, sau CIA, sau Mafia (după legătura cu preşedintele Kennedy). Oricum, finalul a fost în cheia stilistică a unei vieţi răvăşitoare : povestea unei fetiţe de pripas, fără tată, cu mama internată în spitale de psihiatrie, crescută prin orfelinate şi prin familii străine, trecerea de la condiţia de muncitoare la o fabrică, în vreme de război, la condiţia de sex-simbol planetar, un şir de soţi şi amanţi, un şir de depresii, o ereditate blestemată, o imensă dificultate de a trăi, o vulnerabilitate totală, o teribilă singurătate. Drept care ea, regina sex-appeal-ului, neînţeleasă nici chiar de cel de-al treilea soţ, un mare dramaturg ca Arthur Miller – îşi petrecea zile întregi în cabinetul unui respectabil psihiatru, care, ca să i se poată dedica în întregime, a renunţat la toată clientela lui ! Cel care i-a fost, pentru cîteva luni, al doilea soţ, jucătorul de base-ball Joe DiMaggio, nu a reuşit, nici el, să o înţeleagă (şi a mai şi bătut-o pentru asta, zic unii biografi), dar, după ce Marilyn a murit, a avut grijă, timp de douăzeci de ani, ca trandafirii roşii de la mormîntul ei să fie mereu proaspeţi ! Să mai spună cineva că viaţa nu e paradoxală !

Într-un fel, Marilyn a murit la timp. Plecarea din scenă la « momentul potrivit » a hrănit, fabulos, mitul. Altfel, vedem într-o fotografie fabricată de computer, cum ar arăta Marilyn azi, la 86 de ani : ar fi o bătrînică surîzătoare, fără nici o legătură cu graţia cristalină a celei din « Unora le place jazz-ul » (din care a fost extrasă şi imaginea de pe afişul ediţiei).

De curînd, la o licitaţie, un cumpărător anonim a achiziţionat, contra sumei de patru milioane şase sute de mii de dolari, un cavou din cimitirul Westwood Village Memorial Park, din Los Angeles, numai pentru că e plasat lîngă cavoul lui Marilyn Monroe!... Cel puţin va fi o relaţie durabilă ! Costă ceva, dar omul îşi va dormi somnul de veci alături de Femeia care te face să visezi…

 
 
 


Copyright © 2009-2017 EugeniaVoda.ro. All rights reserved.