Madonna şi Giulio Andreotti

Eugenia Vodă, Jurnalul Naţional, 24 Mai 2008
 

IL DIVO ● Filmul politic, şansa italienilor la Palme d’Or

În ultimele zile, toate evenimentele de la festival se accelerează şi se înghesuie, ca şi cînd iminenţa sfîrşitului încarcă totul cu o energie în plus.

IL DIVO ● Filmul politic, şansa italienilor la Palme d’Or

În ultimele zile, toate evenimentele de la festival se accelerează şi se înghesuie, ca şi cînd iminenţa sfîrşitului încarcă totul cu o energie în plus.

Atmosfera de pe Croazetă trimite, uneori, la un straniu bîlci: am văzut, de pildă, chiar azi, pe un trotuar de lîngă Palatul festivalului, un individ care cerşea, iar lîngă el, pe o pătură, un căţel şi o pisică, dormind alături, strîns îmbrăţişaţi, probabil bine dopaţi cu somnifere! Sau, tot azi, am văzut un grup de trei doamne, în jur de optzeci de ani, îmbrăcate şi machiate ca nişte adolescente, plimbîndu-se la braţ, probabil, în căutarea unui Fellini, cu fustiţe scurte, cu pălării albe, cu funde roz! Din seria de imagini demne de un "Mondo... Cannes" n-ar putea lipsi cei care, cu zeci de ore înainte de începerea unui film, se plantează cu scăunele şi bagaje lîngă scara cu covor roşu, şi dorm acolo, fie ploaie, fie soare, aşteptînd să răsară starurile. Recolta ultimelor zile n-a fost proastă: Sharon Stone şi Madonna au fost amîndouă la înălţime (Sharon mai înaltă cu un cap), amîndouă blonde, amîndouă în negru cu paiete, amîndouă venite la Cannes să strîngă fonduri la o Gală dedicată luptei contra Sida.

FILM POLITIC. Duminică seara vom afla palmaresul celei de-a 61-a ediţii a Cannesului. La ora expedierii acestor rînduri, în competiţie mai urmează să intre încă cinci autori, printre care faimoşii Wim Wenders şi Atom Egoyan. Au fost ediţii la care ultimul film din program avea să fie cel dintîi, deci nivelul selecţiei mai poate creşte spectaculos. O nouă lovitură a competiţiei s-a numit "Il Divo", al italianului Paolo Sorrentino (născut la Napoli, în 1970). Un argument că marele film politic italian continuă să existe. "Il Divo" e filmul unui personaj care timp de patruzeci de ani a însemnat în Italia puterea: Giulio Andreotti, marea figură a Democraţiei Creştine, de şapte ori preşedinte al Consiliului de miniştri (niciodată preşedinte al Republicii, deşi a candidat, fără succes, o dată). Un personaj care declară că e infinit mai fericit să se spună despre el că e "un om cultivat" decît "un mare bărbat de stat"... Filmul pune în mişcare o documentaţie imensă, nume, date, evenimente şi reconstituie cu fidelitate documentară momente din istoria recentă a Italiei.

PORTRET ÎN MIŞCARE. Dar, evident, asta nu ar avea absolut nici o valoare fără privirea de artist a lui Sorrentino. Privirea unui umorist tandru şi necruţător, care plasează portretul lui Giulio Andreotti undeva la linia de intersecţie dintre realismul lucid, pamfletul şi caricatura delirante, analiza psihologică de mare fineţe... şi totul pe aripile unui cinema plin de modernitate, energetic, cu o fluiditate mereu surprinzătoare. Actorul principal, Toni Servillo, e mai adevărat, în rol, decît ar fi fost însuşi Giulio Andreotti: impenetrabil şi indescifrabil, ca o statuie uşor cocoşată, ieşind din autism doar ca să-şi strige monologul shakespearean despre înfrăţirea cu Răul, ca să poţi servi Binele... Andreotti a fost pus sub acuzaţie (cu martori "pocăiţi", provenind chiar din Camorra) că ar fi pactizat cu Mafia, că ar fi ordonat mai multe asasinate politice; i s-a ridicat imunitatea şi a făcut faţă unui proces, în urma căruia a fost scos de sub acuzaţie, din lipsă de probe. Filmul nu-l acuză, nici nu-l absolvă, pur şi simplu construieşte cu mijloacele artei un portret în mişcare, despre grotescul lumii politice, despre misterul şi gustul puterii. Un argument în plus că marele film politic italian continuă să existe.

SUBIECTE DELICATE. În continuarea unor titluri din ultimii ani, ca "Regina" lui Frears, despre Regina Angliei şi Blair, sau "Caimanul" lui Nani Moretti, despre Berlusconi, acest "Il Divo", despre Giulio Andreotti, va face dată. Iar Sorrentino, cu cinemaul lui plin de vitalitate, ar merita să intre în palmares.

În juriu e şi un italian, actor şi regizor de calitate, Sergio Castellitto. Rămîne de văzut ce poziţie va avea faţă de un asemenea film, care atinge atîtea subiecte delicate şi atîtea personaje controversate din istoria ţării lui. Rămîne deci de văzut dacă Italia lui Sorrentino e şi Italia lui Castellitto!

 
 
 


Copyright © 2009-2017 EugeniaVoda.ro. All rights reserved.