Lola fuge

Eugenia Vodă, România Literară, 30 Iunie 1999
 

Lola e o fată cu o claie de păr rosu aprins, cu un temperament pe măsură si cu o energie dementială. Cale de un film, Lola aleargă cu disperare prin Berlin. E îndrăgostită, si de această fugă depinde viata iubitului ei. Lola e jucată de o actrită de mare fortă, Franka Potente (nume predestinat; dar, în paranteză fie spus, posesoarea numelui nu vorbeste deloc italiana). Asa cum, pe vremuri, o generatie s-a regăsit în Rebelul fără cauză, să zicem, publicul tînăr al Germaniei anului '98 si-a adjudecat Lola; filmul a avut un ecou extraordinar si, dacă n-a devenit încă, va deveni, în scurt timp, ceea ce se cheamă un film cult.

Am văzut Lola fuge (care rulează, acum, la noi, cu titlul, poetizant, ca si la francezi, Aleargă, Lola, aleargă), anul trecut, la Mostra venetiană. Într-un context în care, la un moment dat, senzatia e că toate filmele seamănă între ele, Lola a spart monotonia, cu o tinerete trepidantă: era altceva! Autorul, Tom Tykwer, un tînăr neamt de 34 de ani, cu un aer modest si jovial, face parte dintre regizorii care au crescut mîncînd cinema pe pîine; încă de la 9 ani, a intrat în functie, filmînd, în grădina casei, pe 8 mm, tot felul de povesti, de preferintă de groază. Impresia privitorului e că Tom Tykwer, spre deosebire de atîtia alti regizori, nu s-ar putea exprima altfel decît prin cinema. Farmecul Lolei rezidă într-un "specific cinematografic" ostentativ, necomplexat, plin de vitalitate. În fond, Lola fuge e o "artă poetică" a unui cineast tînăr, care, povestind si repovestind, jonglînd cu tehnicile, cu efectele, cu motivele, cu tonalitătile - îsi caută propriul cinema. Regizorul e ca un pianist talentat angajat într-un local de mîna a doua, si care, în clinchet de pahare, îsi plimbă mîinile pe clape si improvizează pe teme mari. Nu e Simfonia destinului, dar e un ecou jucăus, tocmai al ei.

Ca să-si salveze iubitul, Lola află că trebuie să facă rost, în 20 de minute, de o sută de mii de mărci. Cu un scăpărător spirit ludic, cineastul ia "cele douăzeci de minute" si se joacă cu ele, timp de 80 de minute: le structurează si restructurează în cîteva variante, le întoarce pe toate fetele, le transformă într-un foc de artificii, le lansează într-o directie, apoi introduce cu voluptate cîte un fir de praf care să blocheze mecanismul, după care îl face să "fugă" în altă directie. Pentru că nu numai Lola fuge. Filmul însusi fuge. Cele 80 de minute de "ce-ar fi dacă...", sau de "dacă si cu parcă", sau de "soartă si destin" plus restul de fatalitate, sau de "efecte Rashomon", sau de biografii întregi condensate hilar si divergent în cîteva secunde, cele 80 de minute de ocol cinematografic în jurul artei poetice a lui Tykwer compun un fel de "clip" grandios: concizie, inteligentă, percutantă, tehnică, meserie. Si un mesaj clar: Trăieste-ti viata! Aleargă! Nu se stie niciodată. Si, dacă tot nu putem face altceva, măcar să rîdem de hazard.

Bineînteles că tot acest "clip" n-ar însemna nimic fără privirea regizorului, care descoperă, în acest joc absurd - "Viata ca un clip!" -, o ironie patetică si un colt de tandrete.

După succesul de public din Germania, Tykwer e intens solicitat de Hollywood, dar refuză toate ofertele. Următorul film e plasat în Germania, în orasul lui natal, Wuppertal. Si în Lola, regizorul vede "un film în mod manifest german; recunosti Berlinul la tot pasul; dar totul s-ar putea petrece, la fel de bine, la Paris sau la Tokio; iată genul de subiecte care mă interesează: cele care combină identitatea cu universalitatea. Asta a făcut succesul lui Festen..." (Tykwer îl elogiază, aici, pe tînărul danez Thomas Vinterberg, premiat anul trecut la Cannes, pentru un film făcut după regulile austere ale asa-numitei Dogme). "Chiar dacă Lola încalcă toate regulile Dogmei, eu spun mereu că e filmul meu - Dogmă! Ideea Dogmei e de a demonstra că limbajul cinematografic nu a ajuns într-un impas. Dacă 90% dintre filme seamănă între ele, nu înseamnă că s-a ajuns la limbajul perfect, înseamnă influenta americană... Dogma ne cere să nu încetăm să căutăm feluri noi de a spune adevăruri vechi "...

Cu cineasti ca Vinterberg si Tykwer, s-ar putea ca filmul mileniului trei să arate mult mai interesant decît am fi în stare să ni-l imaginăm noi, azi.

Aleargă, Lola, aleargă! (Lola Rennt); Germania, 1998; scenariul si regia: Tom Tykwer. Cu: Franka Potente, Moritz Bleibtreu, Herbert Knaup, Armin Rohde s.a. Distribuitor: Româniafilm.

 
 
 


Copyright © 2009-2017 EugeniaVoda.ro. All rights reserved.