În competiţie - doi români şi restul lumii!

Eugenia Vodă, Adevărul, 11 Mai 2016
 

Astă seară va începe festivalul! Filmul de deschidere va fi "un nou Woody Allen", Cafe Society, cu Kristen Stewart şi Jesse Eisenberg în rolurile principale. Pe hotelurile de pe Croazetă au fost desfăşurate afişe "cît casa"; cel mai vizibil e cel de pe Carlton, cu Julia Roberts şi George Clooney, în Money Monster, un nou film de Jodie Foster. Si, vorba cîntecului, "ils sont venus, ils sont tous la"! Julia Roberts, Pretty Woman, actriţa cu surîs inimitabil, e pentru prima dată la Cannes... Oricît de amestecată ar fi vremea, puhoiul de fani ar aştepta şi la minus 20 de grade să o vadă în mărime naturală, urcînd scara roşie la braţul lui George Clooney!

Deasupra scării roşii, pe afişul festivalului, e o altă scară, aurie, solară, care urcă spre infinit, o fotogramă dintr-un film al lui Godard (Le Mepris, din ’63, iar silueta care urcă e a lui Michel Piccoli)...

Afişele anunţă filme de Pedro Almodovar, de Ken Loach, de Xavier Dolan, de Bruno Dumont, de Jim Jarmusch, de Sean Penn, de Luc şi Jean-Pierre Dardenne (dublu laureaţi cu Palme d’Or)...

"Va fi un Cannes mare?", se întreabă toată lumea, la începutul ediţiei cu numărul 69 (11-22 mai). Chiar dacă a fost şi a rămas, mereu, "cel mai mare festival de film al planetei", Cannes-ul a avut şi ediţii cîtuşi de puţin "mari". Calitatea unei ediţii nu e dată de strălucirea unor staruri, nici de grandoarea unor evenimente paralele, culturalo-mondene, nici de numele oricît de sonore din program, ci de un singur lucru: forţa filmelor din concurs. Calitatea competiţiei. Există o chimie proprie fiecărei ediţii, pe care nimeni nu o poate anticipa, nici chiar cel mai experimentat selecţioner, şi care se dezvăluie, implacabil, din mers, în întunericul sălilor pline cu un public profesionist, care a văzut multe (filme) la viaţa lui... Bineînţeles că, încă din prima zi, înainte de toate proiecţiile, bursa pronosticurilor intră într-o febrilitate pe cît de înduioşătoare pe atît de stupidă, pentru că nimeni nu poate anticipa ce se va întîmpla, cu adevărat, la această ruletă caneză.

Oricum ar fi, "de-o fi una, de-o fi alta", ediţia 2016 va rămîne în istorie, pentru noi, ca "ediţia cu două filme româneşti în competiţie" (Sieranevada, de Cristi Puiu, şi Bacalaureat, de Cristian Mungiu), ceea ce e un lucru – nu mi-am uitat adjectivele acasă - formidabil şi incredibil! Şi cred că vor trece mulţi ani pînă cînd o să ne mai întîlnim cu o asemenea "situaţie"! Din peste 1800 de filme primite de pe tot globul, selecţionerii au ales doar 21 pentru competiţie, reprezentînd 14 "naţionalităţi" (judecînd strict după naţionalitatea regizorului, pentru că, altfel, majoritatea sunt coproducţii, cu echipe şi cu finanţări extrem de diverse); în 2016 niciun film italian, niciun film rusesc, niciun film portughez, niciun suedez, niciun ceh, niciun polonez, niciun chinez..., dar doi români! Am citit undeva, pe o agenţie de ştiri de acasă, că "amîndouă filmele au fost atît de bune încît nu au putut fi refuzate". Eroare: istoria ne arată că niciun film nu e "atît de bun" încît să nu poată fi refuzat oriunde! Teoria relativităţii funcţionează în artă mai mult decît în fizică. În fapt, gestul selecţionerilor de a alege nu unul, ci două filme româneşti în aceeaşi competiţie semnifică altceva: e vorba de recunoaşterea unui anumit spaţiu cinematografic şi de recunoaşterea valorii unor cineaşti care "au crescut cu festivalul" şi care meritau să intre în "arena celor mari": în 2005 Cristi Puiu a cîştigat aici la secţiunea Un certain regard, cu Moartea domnului Lăzărescu; în 2007 Cristian Mungiu, cu 432, a spart blestemul lui "nu avem nicio Palme d’Or"... Dincolo de toate, această excepţională dublă calificare într-o competiţie atît de rîvnită ar putea semnifica, pentru o cinematografie, o splendidă intrare în normalitate. Ca să nu mai vorbim că avem şi un film de debut la Un certain regard (Cîini, de Bogdan Mirică), şi două scurt-metraje, unul în competiţia de scurt-metraje ( de Cătălin Rotaru şi Gabi Virginia Sarga) şi altul în competiţia filmelor de şcoală, Cinefondation (de Alexandru Badea).

Nu am văzut încă filmele, dar nu mă pot împiedica să mă întreb cum se va produce – pe faimoasa masă de disecţie, ca întîlnirea dintre o maşină de cusut şi o umbrelă? – întîlnirea dintre aşa-numitul "cinema minimalist" şi preşedintele juriului, australianul George Miller - părintele lui Mad Max, care şi-a făcut ultimul film cu 100 de milioane de dolari, un cineast cu gust pentru fantastic şi pentru spectaculosul dezlănţuit (într-un singur cadru din Fury Road a pus în mişcare 50 de vehicule şi 100 de figuranţi)...

Dar, indiferent cum se va configura Palmaresul, importantă e senzaţia că "existăm", senzaţia (chiar şi înşelătoare, pe ici pe colo) a vitalităţii unei cinematografii...

Apropo de juriu, el include şi un trio feminin glamour, trei actriţe care, cu siguranţă, vor însenina peisajul, fie vremea cît de rea: Kirsten Dunst, Valeria Golino şi Vanessa Paradis (a cărei fiică, Lily-Rose Depp, în vîrstă de 16 ani, o va juca pe Isadora Duncan într-un film dintr-o secţiune paralelă - drept care e aşteptat la festival şi tatăl, rătăcitorul Johnny Depp...) Densitatea crescută de staruri pe metru pătrat pare unul dintre obiectivele ediţiei. Ministrul de interne al Franţei a venit special la Cannes ca să-i salute pe agenţii care vor apăra Palatul festivalului, "actorii Vigipirate", şi ei în densitate crescută pe metru pătrat, faţă de alţi ani...

Maestrul de ceremonii la Gala inaugurală va fi actorul francez Laurent Lafitte, societar al Comediei Franceze, care promite să respecte "specificul francez, chic şi glamour", dar mai ales să implice juriul în spectacol, să nu mai fie redus la o defilare şi la simpla figuraţie pe scenă. Lafitte joacă şi într-un film din competiţie, Elle ("ea" va fi Isabelle Huppert), un thriller sado-masochist al olandezului Paul Verhoeven (autorul lui Basic Instinct, lansat tot la Cannes, în ’92). Ceremonia va fi transmisă de Canal+, o televiziune care, nici ea, nu se simte prea bine, cu pierderi estimate la 460 de milioane de euro, drept care, faţă de alţi ani, a introdus o politică de austeritate şi la Cannes (fără petreceri, fără mulţi delegaţi, fără multe transmisii etc). In schimb, reţeaua Instagram se declară înfloritoare: daca anul trecut festivalul a generat, în lume, 45 de milioane de interacţiuni, acum platforma promite că va depăşi norma, invitînd tot mai mulţi cineaşti să împartă imagini, sub genericul "This is my Cannes"...

Cum va fi "my Cannes", rămîne de văzut.

 
 
 


Copyright © 2009-2017 EugeniaVoda.ro. All rights reserved.