Filmul pe care l-a construit Lars

Eugenia Vodă, 17 Mai 2018
 

Cu siguranță palmaresul nu va putea face abstracție de autorul iranian Jafar Panahi și de filmul lui, „Trei fețe”! O bijuterie minimalistă, un amestec original de umor sec și de melancolie. Pe coclaurile din nord-vestul Iranului, prin sate ascunse în munți golași și argiloși, pe drumuri întortocheate, înguste și colbuite, îl descoperim pe regizorul însuși, la volanul propriei mașini, însoțit de o actriță de telenovele, celebră în Iran, porniți în căutarea unei tinere obsedate de arta dramatică: „ea e un pescăruș”, nu cehovian, ci iranian, o fată care și-a filmat, în lacrimi, cu mobilul, propria sinucidere, sau amenințarea cu sinuciderea, și i-a trimis-o actriței de la Teheran, ca un strigăt de ajutor... În satul planetar, un mesaj disperat și o vizită în lumea „prejudecăților ancestrale”, care vor s-o țină pe fată acasă. „Ținut acasă” e și regizorul! La premiera de la Cannes, în sală a rămas un fotoliu gol, cu o foaie de hîrtie pe care era scris numele Jafar Panahi. Un cineast care, de cîțiva ani, are interdicție de a părăsi țara, pentru „propagandă contra regimului”, dar care reușește, printr-un paradox sau printr-un miracol sau printr-o falie a birocrației iraniene, să-și facă filmele și să le trimită la festivaluri. Cu mare succes, de vreme ce Panahi are deja, printre numeroasele trofee, un Leu de aur și un Urs de aur... Rămîne de văzut ce va împușca la Cannes!

Apropo de împușcat, festivalul a programat, în afara competiției, într-o proiecție-șoc, la 8 și jumătate dimineața, ultimul Lars von Trier, „The House that Jack built” (Casa pe care a construit-o Jack). Jack e un psihopat, ucigaș în serie, arhitect veleitar, care nu reușește să-și construiască o casă într-un peisaj idilic, în schimb reușește să-și construiască o „casă” din mulțimea cadavrelor congelate, pe care le aranjează și le colecționează, ca un artist! E un Lars von Trier înspăimîntător (așa cum și un basm, descifrat ad litteram, e înspăimîntător), un cineast dezlănțuit într-o amplă operă simfonică, „post-modernă”, demențială, sofisticată și puerilă, o epopee a crimei (Vergiliu apare ca personaj, zis „Vergi”!), Infernul lui Dante plus Jack Spintecătorul, filosofia istoriei și a artei plus manuale de criminologie, o „muzică concretă” a imaginilor sadice și sîngeroase peste limita normală a suportabilității (recunosc că am văzut minute bune din film...cu ochii închiși, în timp ce o distinsă corespondentă pariziană mormăia non stop, în stînga mea, „cum e posibil să arăți așa ceva în festival! Voi protesta!”)... Nu știu ce șanse are filmul lui Lars von Trier să dureze, în cinemateci, dar cu siguranță poate fi un extraordinar material didactic la orice facultate de medicină, la disciplina psihiatrie. Iar Lars von Trier, orice s-ar spune, fie că-ți place, fie că nu, rămîne un Autor, cu majusculă, chiar și cînd ratează. Dacă e de protestat, e faptul că filmul nu a fost selectat în competiție. Ar fi crescut spectaculos altitudinea ediției.

 
 
 


Copyright © 2009-2018 EugeniaVoda.ro. All rights reserved.