Eugenia Vodă - Regina interviurilor: ...Vă întreb acum: care e secretul?

Roxana Ioana Ancuța, jurnalul.ro, 29 Februarie 2008
 

Stimată doamnă, cum reuşiţi să puneţi atâta pasiune în dialogurile cu invitaţii dvs.?

Mulţumesc! O iau ca pe un compliment. Avem şi întrebări?

Ce invitat v-a făcut knock-out şi pe care invitat l-aţi făcut dvs. KO?

Invitaţii şi cu mine nu suntem adversari sau concurenţi, suntem coechipieri… Şi nu jucăm un meci, eventual jucăm o piesă! Publicul nu vede în “Profesioniştii” o baie de sânge, ci, poate, o baie de spe­ranţă…

Cum aţi ales numele de “Profesioniştii”?

În toamna lui 2000, în mare viteză! Până atunci am făcut numai emisiuni legate de lumea filmului şi a teatrului. Chiar o mare actriţă, Rodica Tapalagă, mi-a spus de câteva ori ce interesant ar fi dacă aş extinde aria, dacă aş face şi interviuri cu politicieni… Ceea ce pe mine mă îngrozea!Aşa mi-a venit ideea să invit oameni din cele mai diverse profesiuni, nişte “profesionişti” deci, priviţi ca personaje de ficţiune – ficţiunea numită viaţă… Ideea ar fi ca toate aceste interviuri să compună un fel de “comedie umană”, un fel de arhivă sentimentală cu portrete dramatizate ale unor contemporani ai noştri, pentru uzul unui cercetător marţian care, peste sute de ani, ne-ar cerceta spaţiul sau timpul!... Contez foarte mult pe acest marţian!

Printre invitaţii dvs. au fost şi diplomaţi, şi preşedinţi, şi capete încoronate: vi s-au impus ­vreodată restricţii privind întrebările?

Absolut ­niciodată.

Aţi regretat vreodată apariţia în emisiunea dvs. a unuia dintre invitaţi?

Prefer să răspund, eventual, într-o carte de memorii! Da, am regretat, dar numai în două cazuri: nu că au apărut “la mine”, ci am regretat faptul că n-am fost în stare să le intuiesc traiectoriile ulterioare!

Care consideraţi că a fost cel mai important invitat al dumneavoastră?

Fiecare în felul lui a fost important! Depinde din ce unghi priveşti. Poate aş alege-o pe fetiţa de 10 ani din Petrila, Daria Vişănescu, ­campioana de şah. O să vă spun un secret: ideea s-o invit mi-a venit citindu-i numele într-o ştire sportivă chiar din Jurnalul Naţional!

Cum vă alegeţi invitaţii?

Intuitiv, haotic, aleatoriu…

Din toate interviurile pe care le-aţi realizat, ce poveste v-a impresionat până la lacrimi

Până la lacrimi nu, pentru că aş fi ca un chirurg care, în timp ce operează, ar plânge de mila bolnavului… Dar m-a impresionat, de pildă, povestea unui copil dintr-o familie confortabilă şi decentă, căruia îi mor ambii părinţi, iar rudele, culmea, profesori, îl plasează într-un orfelinat şi-l uită acolo, într-un mediu sinistru, în care singurul lucru bun care i se întâmplă e că-l descoperă pe Toma Caragiu la televizor! Copilul creşte, vine la Bucureşti, doarme în gară, dă examen la actorie şi ajunge… Costel Caşcaval! Care a făcut un rol foarte bun într-un film al lui Pintilie, acum câţiva ani… De curând, la o expoziţie, a venit la mine un domn care mi-a spus, foarte mândru: “Eu sunt unchiul lui Costel Caşcaval!”… Perplexă, l-am întrebat: Şi de ce nu l-aţi vi­zitat la orfelinat?”… Nu mi-a dat nici un răspuns.

După care reguli vă ghidaţi când faceţi “Profesioniştii”?

Vă înşir câteva, pe care le repet la fiecare emisiune. Pe primul loc: toate genurile sunt bune, în afară de genul plicticos… Sau: să înţeleagă şi badea Gheorghe din Baia Mare cam despre ce e vorba… Sau: să transmitem un mesaj tonic, să facem un om care avea de gând să se sinucidă, să mai amâne… Sau: să comunicăm ca şi cum am fi în Siberia, de unde nu ştim dacă ne vom mai întoarce… Sau: să vorbim fără să ne gândim la “galerie”, ci la marţianul despre care v-am vorbit…

S-a scris, la un moment dat, despre dvs. că, dacă aţi renunţa la “Profesioniştii”, IQ-ul de la TVR s-ar diminua drastic. Cum priviţi valoarea propriei emisiuni?

Pentru mine, emisiunea înseamnă un enorm consum de timp! E vorba de foarte multă construcţie şi de foarte multă muncă. Ştiu că nu se vede! Dar la un patinator care zboară pe gheaţă se vede?

Dacă n-ar fi fost televiziunea în viaţa dvs., ce altceva aţi fi făcut?

Probabil aş fi scris foarte mult despre cinema, meserie pe care am închis-o într-o paranteză, în clipa în care am fost prinsă în uriaşul colimator mâncător de timp, numit televiziune! E adevărat că asta se întâmpla în anii ’90, când în cinematografia noastră era o perioadă de restrişte şi jale. Acum se întâmplă un miracol cu filmul românesc, avem tineri talentaţi, avem recunoaştere internaţională, plouă cu premii, dar o adevărată industrie de film tot nu avem… Lucrurile sunt încă foarte fragile şi incerte, în filmul românesc.

Vă place-n România? V-aţi gândit ­vreodată să vă stabiliţi în altă parte?

De ce să nu-mi placă-n România? Vorba lui George Mihăiţă, în Poker, “Unde mai găsesc eu aşa o ţară?”… Sigur că nu ştim niciodată ce ne poate rezerva viitorul… ce “americi” relaxate, ce “elveţii” triste, ce “congo”-uri iz­bă­vitoare, ce “siberii” mute… Dumnezeu ştie!

Care apreciere la adresa dvs. v-a impresionat în mod special?

Cu toată luciditatea, nu sunt un om prea sensibil la “aprecieri”. Sunt, în schimb, mult mai sensibilă la “depre­cieri”! Totuşi, oameni suntem, recunosc că m-a mişcat ce a scris un telespectator într-un mesaj către televiziune, după interviul meu cu Regina Ana: “Regina Ana a fost invitată de regina interviurilor”... O clipă, nu mi-a mai părut rău că, pentru televizune, am renunţat provizoriu la scris. Şi, conform definiţiei, provizoratul e cel care durează…

Dacă invitata dumneavoastră la o emisiune ar fi… Eugenia Vodă, care ar fi prima întrebare pe care i-aţi adresa-o? Dar ultima?

Prima întrebare ar fi: “Cum să fac să nu vă deza­mă­gesc?”… Iar ultima: “Deci care vă e secretul?”…

 
 
 


Copyright © 2009-2017 EugeniaVoda.ro. All rights reserved.