Eugenia Voda: Nu imi plac salturile cu parasuta inchisa

Teodora Andreea Aldea, CariereOnline.ro, 17 Iunie 2004
 

Intre o filmare la emisiunea "Profesionistii", corespondente de la Festivalul de la Cannes si o sedinta in redactia "Romaniei literare" am reusit sa disecam o cariera purtand numele de marca Eugenia Voda, doamna talk-show-ului cultural romanesc. Am aflat cum se vede lumea prin ochii unui profesionist al interviurilor, al discutiilor pasionate despre oameni si carierele lor. Desi si-a construit o cariera intervievand profesionisti din domenii extrem de diverse, Eugenia Voda este ea insasi o persoana foarte greu de adus fata in fata cu reportofonul, intr-un interviu "ca la carte". Mereu in miscare, Eugenia Voda este, concomitent, un critic acid al lumii filmului, o perfectionista care evalueaza riscurile in orice situatie, dar si o fire sensibila, pasionata de arta, de oameni, de magia televiziunii si de viaaa, pur si simplu.

Critic de film, gazda a unui talk show de succes, scriitoare... Atatea ipostaze, unele cunoscute, altele mai putin vizibile. Care este totusi punctul de inceput al carierei dumneavoastra, avand in vedere multiplele fatete ale profilului de profesionist?

Mi-ar fi placut sa-mi fi "inceput cariera" vanzand ziare pe strada, pentru ca-mi plac povestile cu salturi spectaculoase si riscante, in viata si in meserie. Imi plac la modul teoretic, pentru ca, practic, am optat instinctiv, intotdeauna, pentru traseul ferm, pentru riscul tinut sub control. E una dintre limitele mele, incapacitatea sau inapetenta pentru saltul in gol, cu parasuta inchisa! Or, din pacate, cu parasuta gata deschisa nu se poate sari! Sa lamurim o chestiune: inteleg prin cariera exercitarea unei profesiuni, si nu altceva. Notiunea de cariera are si multe alte conotatii, la care am alergie; am cunoscut destui oameni care, priviti din exterior, s-ar zice ca "au facut cariera", fara sa faca doi bani in meseria lor; si invers, destui oameni buni in meseria lor, care n-au facut nici o "cariera". Am oroare de tot tam-tam-ul mediatic din jurul unor false cariere. Dar, sa trecem! Traseul meu profesional a fost unul relativ ne-accidentat - traseul unui copil dintr-o familie de intelectuali ardeleni, genul "premiul I fara efort", al carui plan de cariera initial se invirtea, in esenta, in jurul ideii de libertate; as fi putut intra la orice facultate, in afara de Conservator (imi pare rau, dar sunt afona!); tata, de formatie avocat, ar fi vrut sa fac Dreptul, spunea ca am calitati pentru asa ceva; dar eu aveam o adevarata fascinatie pentru teatru, ca zona a maximei libertati - ceea ce teatrul e, prin definitie, dar cu atat mai mult, paradoxal, intr-o dictatura. Admiterea la IATC era extrem de grea, erau locuri foarte putine, era ceva fantastic sa vii din provincie si sa reusesti de prima data; initial, am vrut sa fac regie de teatru, dar exact in anul in care am dat admiterea, sectia de regie de teatru s-a unificat cu cea de regie de film; mi-am dat seama ca n-am nici o sansa, pe cele doar citeva locuri, si atunci (v-am spus povestea cu parasuta) am comutat pe "teatrologie-filmologie", care se chema, pompos, "Arta si metodologia spectacolului de teatru, film si tv", si unde erau, totusi, sapte locuri. Si am intrat! Pe ultimul loc, prin balotaj! Pe urma s-a intamplat ca ofertele si intamplarile vietii sa ma impinga dinspre teatru inspre film si televiziune.

Cum ati ajuns sa realizati emisiunea "Profesionistii"?

Fac emisiunea "Profesionistii" de patru ani. Dupa Revolutie, asa cum s-a intamplat cu multa lume, a fost o vreme in care mi-am diversificat sau reorientat munca, din curiozitate (sa vad daca sunt in stare), dar poate mai ales din dorinta de "siguranta materiala". Mersul la cinema si critica de film nu ma mai interesau, realitatea mi se parea mult mai ofertanta. Imi aduc aminte cum am aruncat la cos, doi ani la rand, invitatiile la festivalul de la Venetia, pentru ca eram prea ocupata cu imobiliarele! Imi facusem si o mica editura, cu care am castigat bani frumosi, daca se poate spune asa - pentru ca, in ceea ce ma priveste, am realizat ca banii inseamna ceva doar cand nu-i ai: intre a castiga o suma mare de bani si a ma bucura in liniste de o carte, as alege, de departe, cartea. De multe ori, exasperata de hartuirea cotidiana, ma gandesc ca as fi in stare sa dau bani numai ca sa fiu lasata in pace! Asa am ajuns sa fac televiziune: din dorinta de a ma extrage din masinaria in care intrasem. Am schimbat o masinarie cu alta.

Pentru mine, televiziunea n-a fost niciodata o activitate de intretinere si nici o pasiune, ci mai degraba o misiune; am facut televiziune asa cum, in vremea celui de-al doilea razboi, existau doamne care lucrau, voluntar, ca infirmiere in spitalele pline de raniti. Televiziunea e un loc in care te poti simti foarte util in zona "igienei sociale". Ceea ce am tintit, facand televiziune, tine de cultura inimii.

Emisiunea dumneavoastra este, conform sondajelor, cea mai vizionata emisiune cu profil cultural din Romania. Este un concept adus de dumneavoastra sau importat?

Cu importurile se ocupa altii, din alte zone decat zona culturii. Pe mine m-a interesat un format de o mare simplitate, formal vorbind, si cat mai dens ca substanta umana, daca se poate spune asa. Am conceput dialogurile ca pe niste portrete dramatizate, cu aura, tensiunea si ritmul impuse de pictor... E esential faptul ca, avand o formatie de om de cinema, stiu ce inseamna limbajul vizual si nu am nevoie de un "regizor". Cat despre "reteta succesului", cum ziceti, ea exista, si e, aparent, foarte simpla: a cauta si a respecta adevarul. Culmea e ca acest adevar si-a gasit publicul lui, desi a fost difuzat mereu la ore de noapte, si n-a fost sustinut publicitar.

Asa cum spuneati, emisiunea este difuzata la ore inaintate. Ce credeti ca ii convinge pe oameni sa fie prezenti alaturi de dumneavoastra si de invitati?

Vorba cuiva: "Sunt de-acord sa fiu modest, dar sa se stie!" Secretul succesului, in toate emisiunile de genul asta, depinde de insasi structura moderatorului. Altfel, ce ramane? O masa si doua scaune asezate fata-n fata. Mi s-a intamplat sa mi se stranga inima, uitandu-ma intamplator la televizor si vazandu-mi un fost invitat, prezent in alta emisiune, prost filmat si pus intr-o postura penibila. Prin natura mea, sunt o perfectionista, deci niciodata nu pot fi total multumita de ceea ce fac; singurul lucru de care sunt absolut sigura e ca nu mi-am tradat invitatii, totdeauna am cautat sa scot "ce e bun in om".

Ce presupune radiografia unui invitat?

Nu m-a interesat atat suprapunerea fidela a emisiunii cu persoana reala a invitatului si cu cariera lui, cat transmiterea unui mesaj pozitiv. Iar pentru dialogurile astea, care par, probabil, dezinvolte si spontane, am muncit, cum se spune, ca un caine, week-end-uri intregi, in cabine de montaj prafuite si sufocante, fara ferestre! Cum spunea un actor celebru: improvizatiile care mi-au reusit cel mai bine sunt cele pe care le-am repetat cel mai mult!

Orice emisiune televizata presupune o echipa care munceste pentru succesul produsului final. Cati oameni se afla in spatele "Profesionistilor"?

Din acest punct de vedere, sunt un caz atipic; imi pregatesc singura emisiunile, de la primul telefon pana la ultimul detaliu de montaj. Colaboratorii de baza - de la imagine, montaj, productie - sunt, in total, cinci.

Dat fiind ca va alegeti singura invitatii, ce criterii folositi pentru a decide cine va veni in emisiune?

Probabil ca e vorba de un instinct. Un instinct al valorii, dar nu numai; exista oameni valorosi, dar lipsiti de expresivitate, care nu trec rampa. Sigur, aici e valabil ceea ce se spune in teatru, ca un regizor bun poate sa faca un spectacol bun si din cartea de telefon! Deci nu exista invitati inexpresivi, exista numai autori de emisiuni incapabili sa-i puna in valoare! Singura conditie de plecare e ca invitatul sa fie un profesionist autentic, sa-si stapaneasca meseria. Nu stiu exact cum imi selectez invitatii, dar stiu cum nu mi-i selectez: i-am evitat - din superstitie! - pe cei care s-au oferit, ei insisi, sa vina la emisiune, pentru ca "am avea de discutat lucruri interesante".

Am avut invitati la emisiune si oameni foarte cunoscuti, dar si profesionisti complet necunoscuti, care nu mai aparusera niciodata la televizor. Am constatat cu surprindere ca necunoscutii au avut, de multe ori, un succes neasteptat la marele public; lumea are nevoie sa vada si exemple de oameni care au reusit sa supravietuiasca prin meseria lor, oameni exceptionali in normalitatea lor. E vorba, aici, de o alta conceptie despre televiziune si despre rostul ei decat se practica in general, la noi. Televiziunea, la noi, a fost si este, in prea mare masura, un instrument de tampire colectiva si de propagare a prostului gust.

Privindu-va fata in fata cu invitatul, pare ca nici o secunda nu este pierduta fara rost, ca exista un flux continuu al discutiei. Cum reusiti sa comunicati atat de bine cu invitatii emisiunii ?

Vi se pare? Secret profesional! Serios vorbind, cand stai de vorba cu un om, intervin lucruri care tin de imponderabilele comunicarii. Uneori comunicarea subterana nu se produce, drept care, in ciuda aparentelor, dialogul nu functioneaza; totdeauna, in asemenea cazuri, am refuzat sa las convorbirea sa macine vorbe in gol. Ceea ce se vede pe micul ecran e cu totul altceva decat ceea ce se intampla pe platou. Asta tine mai mult de "cinema" decat de "jurnalism".

Ce feed-back ati avut din partea publicului?

Un exemplu de culme a feed-back-ului, ca sa zic asa, a fost cand am oprit masina in dreptul unui taran care vindea diverse pe marginea drumului in judetul Caras-Severin si l-am intrebat "Mere aveti?"; la care raspunsul lui a fost: "Avem, ca suntem profesionisti!"

Ati fost nominalizata "Femeia anului 2002" in mass media de catre revista "Avantaje". Cum priviti acest lucru?

Sincer? Sigur ca-ti cade bine atunci cand cineva nu te injura, ci te apreciaza, dar mie toate povestile astea cu "femeia anului" sau "omul anului", indiferent in ce context au loc, mi se par usor ridicole.

Cum mentineti echilibrul dintre munca si viata personala? A avut vreuna dintre ele de suferit din cauza celeilalte?

Conflictul dintre munca si viata personala imi aduce aminte de filmul romanesc de dinaintea lui `89! Nu e cazul meu. N-am fost niciodata capabila sa operez distinctia asta. Dar poate familia mea o opereaza!

Ce calitati personale credeti ca au impact asupra modului in care lucrati?

Cred ca tenacitatea si perfectionismul. Dar am, harul Domnului, si destule defecte care nu-mi sunt de folos. De pilda, impulsivitatea.

Sunteti nu numai realizator de televiziune, dar si critic de film. Ati participat la mari festivaluri internationale - Cannes, Venetia, Tokio, Karlovy-Vary - ati fost membra in jurii ale Federatiei Internationale a Criticilor de Film, FIPRESCI; e o activitate complementara celei de jurnalist cultural sau este o cariera separata?

Aici, din pacate, fac distinctia si percep conflictul: pentru mine sunt doua activitati complet separate, care se ciocnesc intre ele si se incomodeaza reciproc. Scrisul si televiziunea nu fac casa buna impreuna. Ar fi un subiect de eseu. Cine nu realizeaza ca e vorba de gramatici diferite si de limbaje diferite, se insala. In orice caz, prefer presa scrisa. Televiziunea nu e dragostea mea.

Tocmai v-ati intors de la Festivalul de Film de la Cannes. Ce impresie v-a lasat aceasta editie?

A fost al 13-lea Cannes la care am participat, asa ca pot spune, in cunostinta de cauza, ca la Cannes e... bine! Sunt ani cu selectii mai modeste (nici in 2004 n-a fost una stralucita), dar, dincolo de filmele propriu-zise, ceea ce fascineaza e atmosfera, anvergura evenimentului, febrilitatea cinefila generala, faptul ca de dimineata (de la 8.30!) si pana noaptea, plonjezi intr-o baie de cinema, epuizanta si reconfortanta in acelasi timp. Pentru ca vorbim de cariere, imaginati-va ce inseamna sa ajungi, noaptea, dupa o zi plina, in camera de hotel si, in loc sa te culci, cum "toti nervii o cer", sa deschizi laptopul si sa-ti scrii corespondenta la ziar.

Aveti timp liber? Cum il folositi?

Nu am timp liber. Una dintre obsesiile mele e tocmai sa am timp liber, pe care sa-l folosesc ca sa lenevesc! In jurul meu se aduna, de cativa ani, munti de carti si de casete care asteapta timpul meu liber. Am auzit ca, in mediul universitar american, anul sabatic e obligatoriu! Visez si eu la asa ceva. In orice caz, daca nu chiar un an, macar o jumatate! Mai ales ca nu sunt deloc tentata sa mai fac emisiuni cat timp dureaza anul electoral.

Care vi se pare cea mai interesanta utilizare a unui an sabatic?

Ceva la extreme: fie o calatorie in jurul Pamantului, fie o "calatorie in jurul craniului meu"... Ce va place cel mai mult in munca dumneavoastra?

Libertatea si neprevazutul. Faptul ca nu exista retete si ca, dincolo de orice documentare prealabila, la intalnirea cu un om, de fiecare data, descoperi altceva. Apoi, e formidabila forta unui studio de a te obliga sa uiti de tine, ca sa plonjezi in universul altei vieti. Mi s-a intamplat sa am mari probleme de sanatate cu parintii, sa fiu coplesita de ingrijorare, si totusi o filmare sa ma scoata din starea proasta, sa ma mobilizeze, cel putin pentru citeva ore.

Exista si lucruri pe care nu va face placere sa le faceti?

Ce nu-mi place sa fac, nu fac.

In afara de munca, exista si alte pasiuni care va ocupa timpul?

Pictura moderna. Doar ca, la un moment dat, se termina peretii. Si nu e pacat sa chinui o colectie, inghesuind-o prin magazii?!

Acum, in acest moment al carierei, cum va vedeti peste 20 de ani?

Noi nu putem sti sigur nici maine ce o sa fie cu noi! Deci, nu ma hazardez sa ma vad in vreun fel. Vorba unui titlu de film: sa traim pana luni!

 
 
 


Copyright © 2009-2017 EugeniaVoda.ro. All rights reserved.