Drumul Naţional 432, dat in folosinţă!

Eugenia Vodă, Jurnalul Naţional, 18 Septembrie 2007
 

Să ne imaginăm ca intr-un fel de coşmar lucid ce s-ar fi intămplat cu (de acum) faimosul film al lui Cristian Mungiu, "4 luni, 3 săptămăni şi 2 zile", alintat de presă drept "432", dacă n-ar fi intrat in competiţia Cannes-ului, dacă nu şi-ar fi găsit un distribuitor european puternic, dacă n-ar fi căştigat Palme D'or

Ar fi fost lansat acasă cu o publicitate inevitabil modestă (căci de unde bani la un film cu buget mic, care, am inţeles din notele regizorului, nu şi-a putut permite nici măcar plata unei secretare de platou?), ar fi rulat, relativ obscur, in căteva săli (căci de unde săli?), ar fi făcut căteva mii de spectatori (ceea ce, in contextul filmului romănesc postdecembrist, ar fi fost cotat drept un succes de casă, aproape căt "Garcea"!), ar fi fost lăudat cu măsură in presă (iar pe alocuri luat peste picior la modul stupid), ar fi avut un grup de admiratori puri şi duri, care ar fi văzut in el un posibil "film cult", ar fi făcut o figură onorabilă pe la nişte festivaluri din străinătate, dar fără prea mare ecou la noi, şi cu asta, basta!

Soarta a vrut să fie altfel! Aşa cum oamenii au soarta lor, aşa cum cărţile au soarta lor, iată că şi filmele au soarta lor! In loc de scenariul absolut realist de mai sus, acestui film i-a fost hărăzit să trăiască altceva: şi anume un splendid scenariu SF cum cinematografia romănească n-a mai intălnit pănă acum in toată istoria ei!

ROMĂNIA, ŢARA MEA M-au amuzat (vorba vine!) căteva reacţii de care s-a bucurat Mungiu acasă. De pildă, imediat după intoarcerea de la Cannes, căştigătorul a fost rapid cadorisit cu un mic, dar energic spectacol media local, privind o aberantă "acuzaţie de plagiat" a cuiva care nici măcar nu văzuse filmul lui Mungiu, dar scrisese şi el, căndva, un scenariu "cu un avort"! (Nu, nu "Ilustrate cu flori de cămp"!). Sau, mai nou, după premiera romănească a filmului, am auzit replici de un haz monumental, de genul: "La Cannes, i-au dat premiul PENTRU CĂ N-AU AVUT CUI SĂ-L DEA"! Sau: "I l-au dat pentru că Occidentul se dă in vănt să vadă atrocităţi care se intămplau in Est!". Să fim serioşi: interesul pentru "Est" nu mai e de căţiva ani buni o marfă vandabilă in Occident (din păcate, aş spune)! Iar in materie de "atrocităţi", Cannes-ul a văzut şi vede tot felul, de pe toate meridianele, in toate genurile şi "din toate poziţiile" - incăt, la o asemenea supraofertă, lumea festivalului intră intr-un soi de autism, şi orice atrocitate in sine te lasă absolut indiferent.

ŞI TOTUŞI, CE ARE ACEST MUNGIU? Şi ce anume n-ar fi rău să ştie cei care, după secole, sau, poate, pentru prima dată in viaţa lor vor intra intr-o sală de cinema in 2007, ca să vadă "432"? Pentru că, incredibil, dar adevărat, filmul tocmai a plecat intr-o Caravană cinematografică prin ţară! Dacă in anii '50 caravanele treceau prin sate, acum, la inceputul mileniului 3, cele vizitate vor fi 15 oraşe rămase fără cinematograf din Romănia! Caravana va descinde, cu echipament german, in istoricele noastre Case de cultură E limpede că această intălnire, uşor absurdă in splendoarea ei, ar trebui acompaniată nu atăt de jurnalişti, căt mai ales de sociologi, cei capabili să ia, "ştiinţific", pulsul intălnirii dintre un public "nedus la cinema" şi tăbăcit de agresiunea televizistică şi un regizor pornit in căutarea publicului pierdut, inarmat cu o "amintire din epoca de aur", povestită IN STILUL LUI!

STILUL MUNGIU. In fond, prin ce a captat "432" interesul lumii? Dincolo de prima cale de acces, dincolo de povestea unui avort provocat in Romănia lui Ceauşescu (numit, in trecere, "preainţeleptul") ce se află, de fapt? De unde universalitatea poveştii? Cum s-a intămplat că această povestire din epoca de aur să aibă in ea o esenţă etern valabilă, ca şi cănd ar fi o legătură de sănge intre Antigona, care, inainte de epoca de aur, a incălcat legea Cetăţii, şi această Otilia, care, in 1987, incalcă Decretul 770, din 1966, cu orice risc?

Cinema inseamnă regizor; pornind strict de la scenariul lui "432", dar aşezănd altfel accentele, decupănd altfel povestea, un alt regizor ar fi putut face, la rigoare, un film politic; un altul: o dramă socială; un altul: un film de dragoste; un altul, o melodramă; un altul ar fi putut face chiar şi un film porno, dacă aparatul, in loc să iasă din cameră cănd dom Bebe işi ia plata in natură, pe rănd, cu blonda şi cu bruna ar fi rămas acolo şi ar fi exploatat situaţia! Exact după scenariul lui "432", un regizor prost ar fi făcut, fără nici o dificultate, un film prost!

Marele merit al lui Mungiu nu e acela că a scris "o poveste bună" (oricăt de vital ar fi asta in cinema), ci acela că a ştiut să vadă şi să modeleze această poveste, puternic şi original. Mai intăi, o tensiune de thriller, in coagulare continuă; urmăreşti personajele fascinat, nu mai ai timp de milă, de lacrimă, de răs (cel mult, din loc in loc, un răs nervos, eliberator de tensiune). Dincolo de o simplitate inşelătoare, dincolo de o limpezime hipnotică, dincolo de o directeţe fără echivoc există in film altceva, ţinănd de o secretă geometrie regizorală; există un tangaj savant intre ceea ce ni se arată şi ceea ce NU ni se arată, intre ceea ce ni se spune şi ceea ce NU ni se spune (şi titlul e sugestiv in direcţia asta: "4 luni, 3 săptămăni şi 2 zile" e durata exactă a sarcinii, pe care, in mod ironic, spectatorul o ştie, iar cel chemat să intrerupă sarcina, acelaşi dom Bebe, n-o va afla niciodată). Mai există o subtilă distribuţie a accentelor: "acţiunile" in principiu cele mai spectaculoase (sau mai importante sau mai grave) sunt trecute intr-un plan secund, se petrec mereu "in altă parte" ( in camera de alături, intr-o secvenţă paralelă, intr-o elipsă, intr-un cadru indepărtat sau in afara cadrului!). Există deci un extraordinar simţ al formei, o rafinare a vieţii, redusă la căteva forme esenţiale şi exterioare. Mai există un ton special, tonul unei asprimi deliberate, care invăluie totul. Mai există un anumit "funcţionalism" al imaginii şi al replicii, preluănd parcă din arhitectură ideea că "forma urmează funcţia". Nu e vorba despre un film "la persoana intăi", autorul nu-şi strigă prezenţa, dimpotrivă, totul iradiază o severă obiectivitate, autorul, ca un personaj al lui, parcă dă drumul tare la apa de la robinet, pentru ca zgomotul să acopere orice strigăt, chiar şi pe cel niciodată strigat! Dar, departe de cinemaul tradiţional, regizorul (şi, evident, autorul imaginii, mereu inspiratul Oleg Mutu) inventează forme speciale de a concepe cadrul, de pildă cu capul personajului tăiat din dreptunghiul ecranului, sau cu personaje inghesuite in afara obiectivului (ca in scena de la "masă", cănd toată lumea vorbeşte despre toate, in timp ce un telefon sună, neauzit decăt de Noi şi de Ea!). Filmul e străin deci şi de obiectivitatea raţionalistă!

Construcţiei "432" i se potriveşte viziunea lui Le Corbusier despre puritatea arhitecturală: un "joc controlat, corect şi magnific, al unor volume aduse in lumină"! Pentru că a apărut cuvăntul "joc", o să mai repet o dată ce am scris de la Cannes şi ce a scris toată lumea care a comentat filmul: jocul actorilor e memorabil, fără excepţie, iar Anamaria Marinca, Laura Vasiliu, Vlad Ivanov au o formidabilă forţă de a trece rampa, direct in inima spectatorului.

DREPTUL DE A ALEGE. Modernitatea stilistică poate explica succesul filmului la festivaluri, dar nu şi interesul publicului larg. Probabil că el, marele public, intră in rezonanţă cu ceva mereu actual din textura poveştii, ceva ce, dincolo de doza de specific naţional, ar putea funcţiona, la fel de bine, şi in Mozambic, şi la eschimoşi: dreptul unor biete făpturi umane de a alege, intr-o lume a "violului liber consimţit" intr-o captivitate care mimează libertatea. Intr-o lume uitată de Dumnezeu, Dumnezeul lor e prietenia. Prietenia, miraculos, salvează lumea infernală din film, aşa cum părul blond al Otiliei străluceşte in intuneric.

Vom afla, poate, de la caravana cinematografică dacă "subconştientul nostru colectiv" vede in "432" mai mult povestea unei "crime perfecte" sau mai mult povestea unei simple supravieţuiri! Şi, evident, vom reveni.

Un complex istoric de care - slavă Domnului - am scăpat!"432" ne-a eliberat de un complex istoric: complexul unei cinematografii "fără nici o Palme D'or". De ani şi ani, filmul romănesc nici nu mai indrăznea să viseze cum ar fi să fie şi cum ar trebui să arate "monstrul" care să invingă acolo, la cel mai mare festival de film al lumii. Şi iată că "am invins" in această cursă cu bolizi, selectaţi in competiţie cu o "Mobra"! (de reţinut : Casa de filme a lui Cristian Mungiu (foto) se numeşte "Mobra Films"!). E adevărat că, privind inapoi, climatul ultimilor ani ne era propice, după premiile unor Cristi Puiu, Porumboiu, Mitulescu; dar asta pur teoretic Interesant este că aceşti "lăstari ai sărăciei" unei cinematografii au reuşit să se afirme in ciuda tuturor condiţiilor obiective de a nu se afirma! Drept care lumea incepe să creadă că romănul s-a născut cineast, iar la UNATC, la admiterea de la Regie film, se pare că anul ăsta a fost o aglomeraţie de concurenţi fără precedent! Cel puţin la fel de important ca triumful de la Cannes a fost traseul pe care "432" avea să-l urmeze. Avem de-a face cu primul film romănesc care a reuşit să spargă barierele, să iasă din cercul cultural al festivalurilor şi să intre, cu adevărat competitiv, pe piaţa internaţională: pentru inceput, a făcut repede incasări de peste 1 milion de dolari, numai in Franţa şi in Italia, unde a depăşit in căteva zile suta de mii de spectatori! Această evoluţie fără complexe a unui film romănesc printre plătitorii de bilete de pe glob e un ideal care ne părea pănă mai ieri incă şi mai intangibil decăt Palme D'or!

 
 
 


Copyright © 2009-2017 EugeniaVoda.ro. All rights reserved.