Distracţie cu CIA, la Praga

Eugenia Vodă, România Literară, 11 Septembrie 2002
 

Anthony Hopkins e unul dintre acei mari (şi rari) actori care pot să joace, la fel de memorabil, Regele şi Valetul. De la Leul în iarnă (debutul lui în film, în '67, la 29 de ani) pînă la Rămăşiţele zilei, trecînd prin Tăcerea mieilor (un Oscar pentru cel mai bun actor), ajungînd pînă la Hannibal (în care Hopkins reia şi continuă rolul doctorului Hannibal Lecter), descoperi un actor de cursă lungă, cu un talent prodigios, dublat, se pare, de un temperament "dificil". Acest nobil britanic (pe care originea socială îl indică drept "fiu de brutar"), lansat în teatru de Laurence Olivier, şi devenit cetăţean american abia în anul 2000, şi-a anunţat, de mai multe ori, în timp, "retragerea definitivă" din cinema; în viziunea unui actor cu un chinuitor (în context) exces de inteligenţă, cinema-ul e redus, de prea multe ori, la condiţia de jucărie aducătoare de bani, de o superficialitate depăşită doar de stupiditate. Dar, vorba unui dramaturg celebru, "Eu am lansat ideea, eu o bagatelizez!" Iată-l, acum, pe acelaşi Anthony Hopkins, declarînd că aceeaşi jucărie poate fi, la urma urmelor, şi distractivă.

Ideea de "distracţie" revine în declaraţiile făcute presei de marele actor, care a acceptat să joace într-un nou film de acţiune, zis, în româneşte Dublura (şi în original Bad Company): "Îmi plac filmele de acţiune. Filmele cu Schwarzenegger sau Harrison Ford, ca Indiana Jones, sînt adevărate distracţii (...) Pot să fac o treabă serioasă într-un film de acţiune şi asta să fie totodată o şansă de a mă distra pe cinste". E posibil ca Anthony Hopkins să se fi distrat, într-adevăr, pe cinste, intrînd în pielea unui agent CIA conceput după toate şabloanele binecunoscute (dur-eficient-solitar-fără familie-cu un umor sec-cu un fond secret generos etc.) şi punîndu-şi acea piele la bătaie ca să salveze omenirea, sau cel puţin New York-ul, ameninţat de o bombă nucleară furată din Rusia ("Cum au adus-o? -E uimitor cîte poţi aduce cu avionul!"). Ca să pună mîna pe bombă, acest agent CIA - veteran -, plus un alt agent CIA -june briant- îşi inventează rolurile unor misterioşi cumpărători, dispuşi să cheltuiască cîteva milioane bune de dolari ca să achiziţioneze bombiţa. Doar că pe piaţa neagră a crimei organizate e înghesuială mare de potenţiali cumpărători, în frunte cu un feroce balcanic, pre nume Dragan, pornit să se răzbune pe americanii care "se bagă unde nu le fierbe oala" şi care "au transformat războiul într-un joc video"...De altfel, de la bun început, spectatorul e pus în temă, cu o limpezime didactică: "Războiul Rece s-a terminat; el a fost înlocuit de fanatism şi terorism".

Ideea ingenioasă a scenariului e de a pune CIA în postură de Pygmalion, pornit, cu armele şi bagajele filmului de acţiune, pe un filon, altfel, romantic: atunci cînd agentul tînăr e ucis, CIA, care ştie tot, îl scoate de la naftalină şi din negura uitării pe fratele lui geamăn, neştiut de nimeni; cei doi orfani fuseseră despărţiţi imediat după naştere, şi crescuţi în medii diferite; unul a avut parte de o educaţie strălucită, altul a ajuns un şmecher al străzii; pentru ca acţiunea să poată fi dusă la bun sfîrşit, fratele derbedeu trebuie să se transforme urgent (în 9 zile) într-o copie a fratelui stilat şi decedat. Nimic nu e imposibil, dacă interesele naţiunii o cer! Totuşi, dincolo de umorul implicit şi explicit al filmului, spectatorul trecut prin experienţa traumatizantă a lui 11 septembrie nu poate să privească decît cu un uşor scepticism toată defilarea sofisticată de "tehnică din dotare", gen aparate de fotografiat din nasturi, emiţătoare injectate sub piele, în spatele urechii, computere care se declanşează doar la amprenta retinei ş.a.m.d.

Spectatorul se poate distra, dacă nu chiar "pe cinste", ca ilustrul interpret, atunci măcar un pic, văzîndu-l pe Hopkins apărînd la negocieri îmbrăcat într-un ridicol palton cu guler de blană, de latifundiar din secolul trecut, pentru care pînă şi un bandit din film simte nevoia să-l gratuleze! E, poate, momentul să ne amintim că regizorul, Joel Schumacher (Batman Forever, şi - de curînd redifuzat la noi, pe un post de televiziune -, Falling Down, Cădere liberă, cu Michael Douglas), a început prin a fi designer de costume la cîteva filme ale lui Woody Allen... Costumele din Dublura sînt semnate de o unguroaică cu studii la Budapesta şi carieră americană de succes, Beatrix Pasztor (Propunere indecentă, Regele pescar). Spectatorul se mai poate distra, cît de cît, şi la vederea unor urmăriri ca-n filme, cu toate tacîmurile posibile şi imposibile, la care Anthony Hopkins, azi-mîine (la 31 decembrie) de 64 de ani, s-a pretat cu stoicism: "Sînt într-o formă bună şi am făcut singur cascadoria din film" (greu de crezut că nu e, aici, şi o mică exagerare). "În trecut, am fost rănit la unele cascadorii, odată mi-am rupt tendonul lui Achile, mi-am zdrobit un braţ şi, cînd am căzut de pe cal, aproape că mi-am rupt gîtul. Poţi să te răneşti atunci cînd faci mişcări fizice deosebite, dar asta face parte din distracţie" ...No comment.

În rolul fratelui geamăn salvator evoluează un tînăr actor de culoare, Chris Rock, al cărui temperament, zurbagiu şi exploziv, se completează de minune cu morga nu lipsită de bonomie a lui Anthony Hopkins.

La proiecţia de presă a filmului, cei prezenţi au primit, ca de obicei, cîteva pagini cu "note de producţie", un fel de caiet-program sau pliant publicitar, un material util, în principiu, oricărui ziarist. Acolo am citit, despre Chris Rock: "În comedia neagră Nurse Betty a jucat alături de Morgan Freeman, rolul unui cuplu de ucigaşi care încearcă să ucidă o femeie martoră la una din crimele săvîrşite de ei. Filmul a cîştigat Palme d'or la Festivalul de la Cannes 2000"! De unde şi pînă unde? Nu numai că n-a cîştigat Palme d'or, dar n-a cîştigat absolut nimic! Am văzut Sora Betty la Cannes, în 2000, şi am regretat, atunci, că n-a încăput, în nici un fel, în palmares! Palme d'or i-a revenit, în 2000, lui Dancer in the Dark, al lui Lars von Trier. O informaţie eronată, de un asemenea calibru, într-un caiet de presă, e descalificantă. Singura explicaţie posibilă ar fi faptul că printre "sponsorii lansării în România" ai filmului figurează... "Sankt Petersburg" (vodca, nu oraşul!) ...Apropo de oraşe, o bună parte a Dublurii se desfăşoară în splendida Praga, "locaţie" aptă să înnobileze chiar şi un banal film de acţiune...

Dintre replicile amuzante de care filmul nu duce lipsă, iată două mostre elocvente: "Te porţi de parcă ai avea scrisă pe frunte data de expirare!" (îi spune El -Ei, care simte că "nu întinereşte"); şi "Acasă eram aşa de săraci că lingeam timbre la cină"!

Important este că Sir Anthony Hopkins s-a distrat.

 
 
 


Copyright © 2009-2017 EugeniaVoda.ro. All rights reserved.