De la Marcello, la Zidane - Film de arta cu un fotbalist contemporan

Eugenia Vodă, Jurnalul Naţional, 23 Mai 2006
 

Corespondenta de la Cannes

Almodovar spunea ca cel mai greu lucru, la ultimul lui film, "Volver" (care continua sa conduca in cursa, pana acum deloc stransa, a competitiei), a fost sa scrie sinopsisul! Insusi autorul recunoaste ca filmele lui sunt din ce in ce mai greu de povestit si de rezumat in cateva cuvinte.

Corespondenta de la Cannes

Almodovar spunea ca cel mai greu lucru, la ultimul lui film, "Volver" (care continua sa conduca in cursa, pana acum deloc stransa, a competitiei), a fost sa scrie sinopsisul! Insusi autorul recunoaste ca filmele lui sunt din ce in ce mai greu de povestit si de rezumat in cateva cuvinte.

E adevarat, asta e si problema de care se izbeste, zilnic, orice corespondent de la Babel-ul cinematografic care e Cannes-ul. Nu e mai putin adevarat ca, in cinema, subiectul in sine nu are nici o importanta: am citit sinopsisuri care te cocosau cu greutatea lor, iar filmele erau extrem de modeste; si invers, am vazut filme fascinante, cu sinopsisuri complet neatractive. Asa cum am constatat, de atatea ori, in cinema furtul unei biciclete, de pilda, poate fi mai cutremurator decat al doilea razboi mondial, iar o punga de plastic, batuta de vant pe un trotuar, poate fi mai impresionanta decat o nava spatiala care ataca Pamantul!

Prin toata aceasta introducere vreau sa spun ca nimeni nu s-ar fi asteptat, citind, bunaoara, sinopsisul la "Zidane" - un fotbalist filmat in timpul unui meci!, ei, si? - , sa rezulte un veritabil obiect de arta, achizitionat inclusiv de Muzeul de arta moderna din New York, si inclus in selectia oficiala a celui mai important festival de film al lumii...

MECIUL. Doi regizori debutanti, nascuti in anii '60, unul francez, altul scotian, au avut ideea, aparent simpla ca buna-ziua sa-l filmeze pe un mare fotbalist contemporan Zinedine Zidane in timpul unui meci (dintre Real Madrid si Villareal, pe stadionul din Madrid, la 23 aprilie 2005). Pana aici, nimic deosebit. Lucrurile incep sa devina speciale in clipa in care aflam ca la acest proiect cei doi au pritocit aproape zece ani, ca totul a fost filmat cu 17 (saptesprezece) camere, plasate in jurul stadionului, la inaltimea staturii jucatorului, si ca pe generic figureaza nume mari ale cinematografului american, operatorul de la "Seven", sunetistul de la "Titanic" s.a.m.d. Camerele de filmat nu urmaresc meciul sau mingea, ci se concentreaza exclusiv pe figura, pe carnatia, pe expresia, pe miscarea personajului principal, inregistrat secunda cu secunda, in timp real, cale de o ora si jumatate, cat dureaza cele doua reprize (pauza a fost mobilata regizoral cu o succesiune de imagini aratand ce s-a mai intamplat in lume in ziua in care a avut loc meciul).

Montajul materialului filmat - acel "meci de unul singur, multiplicat cu 17"! - a durat noua luni! Efectelor de imagine li se adauga efecte de sunet (inima lui Zidane, inima multimii), mixate cu o muzica "hipnotica" si cu extrase, ca niste subtitluri expresive grafic, din interviuri ale fotbalistului. Rezultatul e un portret "multisenzorial", specific cinematografic, intitulat chiar "Zidane, un portret din secolul XXI"

Si iata ca incredibilul s-a produs: un film nici documentar, nici fictiune, despre un fotbalist, a fost comparat, la Cannes, cuGoya (Goya pictorul, cum ar zice Mazilu, ca sa nu se inteleaga c-ar fi vorba tot de un fotbalist), sau cu "Omul de marmura", al lui Wajda!

MASTROIANNI. Fara sa aiba catusi de putin desfasurarea de forte si de imaginatie puse in slujba lui Zidane, filmul italian dedicat lui Marcello Mastroianni, "Marcello, una vita dolce" (parafraza celebrei "La Dolce Vita" felliniene, in paranteza fie spus, unul dintre marile filme prost primite la Cannes, la data premierei!) a fost, intr-un cuvant - incantator. I s-ar putea spune, la fel de bine, si "Marcello, un portret de secol XX" Un portret "cubist" si nostalgic al celui mai reprezentativ si mai complex actor din istoria filmului italian. Un portret schitat de maestri scosi dintr-o fabuloasa filmoteca de aur, de la Fellini la Visconti (plus multi altii, plus marturiile celor doua fiice, cea mare, o italianca "civila", cea mica, o actrita indragita a filmului francez, Chiara Mastroianni, a carei mama e Catherine Deneuve).

Ca sa va amuzati, am aflat, de pilda, ca lui Mastroianni ii placeau enorm pantofii (avea o pasiune de colectionar, si-i lustruia singur), ca era dintr-o familie saraca, in adolescenta dormea in aceeasi camera cu parintii si cu fratele, ca s-a stilat treptat, profund si ireversibil, ca ii placea sa faca si teatru de revista, ca era un mare muncitor dar si un mare lenes, un "latin lover", dar si un timid, ca femeile il paraseau, ca era un maniac al telefonului (tot timpul, pe platoul de filmare, intre doua prize, vorbea la telefon in nestire), ca era un sot imaginativ, povestindu-i nevestei, la telefon, ce frig e la Paris, in timp ce el filma la Roma, si ca avea un cosmar repetitiv - visa un pat mare, in care se aflau: el la o margine, Sofia Loren la cealalta margine, si, la mijloc, Carlo Ponti!

SURPRIZA

"Nimeni nu s-ar fi asteptat, citind, bunaoara, sinopsisul la "Zidane" - un fotbalist filmat in timpul unui meci!, ei, si? - , sa rezulte un veritabil obiect de arta, inclus in selectia oficiala a celui mai important festival de film al lumii..."

SUCCES

"Festivalul a pus fata in fata portretul unui actor intrat in istorie si portretul unui fotbalist contemporan in pragul retragerii. Cinema adevarat!" - Eugenia Voda, critic de film

 
 
 


Copyright © 2009-2017 EugeniaVoda.ro. All rights reserved.