De la Boogie la Woody

Eugenia Vodă, Jurnalul Naţional, 19 Mai 2008
 

“Boogie” nu e atît filmul unei “crize de vîrstă”,  cît filmul unei “insatisfacţii cro­nice” (ca să preiau o formulă a lui Woody Allen)...

• Corespondenţă de la Cannes

Săptămîna începe în forţă la Cannes. Lăsînd la o parte competiţia propriu-zisă care, după un demaraj greoi, a cîştigat hotărît în altitudine, astăzi e şi ziua unor evenimente speciale: Ziua Europei (cu o conferinţă internaţională prezidată de Cristian Mungiu) şi ziua omagierii lui Manoel de Oliveira, celebrul cineast portughez care va împlini 100 de ani în toamna lui 2008! Şi care continuă să lucreze! În ceea ce-l priveşte pe Oliveira, pare adevărată o replică dintr-un film de la Cannes – “Dacă eşti foarte ocupat nu ai timp să îmbătrîneşti!”.

La Cannes, toată lumea e “foarte ocupată”, legăturile cu exteriorul sînt tăiate, plonjezi într-un timp artificial, într-o baie de ficţiune, de “irealitate imediată”, cu filmele care încep de dimineaţă, de la 8 şi jumătate, şi sfîrşesc după miezul nopţii. Sună comic, dar e adevărat: cineva mi-a povestit că, după un Cannes, de epuizare, s-a internat în spital! Într-un spaţiu al tuturor controverselor, toată lumea cade de acord asupra unui lucru: Cannesul e un festival foarte “fizic”... De pildă, vineri seară a fost ziua crosului pe Croazetă de la sala unde s-a terminat “Boogie”, filmul lui Radu Muntean, la sala unde începea “Woody”. Adică ultimul film al lui Woody Allen, “Vicky Cristina Barcelona”. Vicky şi Cristina: două americance tinere şi frumoase, o blondă şi o brună, cărora o vacanţă la Barcelona le deschide noi orizonturi, turistice, dar mai ales erotice; o comedie romantică, o capodo­peră a genului, unul dintre marile “filme mici” ale lui Woody Allen... Pentru Woody – s-a constatat şi la conferinţa de presă – mulţimea de critici e gata să-şi sfîşie hainele, să se calce în picioare, să suporte busculade de nedescris, care ar eclipsa pînă şi o bătălie la carne, pe vremuri, în Obor! Întrebarea ar fi probabil: merită? Merită!

Să ne întoarcem la “Boogie”: e singurul lungmetraj românesc selectat în 2008 la Cannes, în secţiunea paralelă (şi necompetitivă) Quinzaine des Realisateurs. E al treilea lungmetraj al lui Radu Muntean, după “Furia” (2002) şi “Hîrtia va fi albastră” (2006). La 37 de ani,  Radu Muntean e un regizor bine “consolidat”, cu o scriitură extrem de sigură şi plină de acurateţe. Mizînd pe resursele simplităţii stilistice şi pe exploatarea banalului, în genul de poveste în care “nu se întîmplă nimic”, cineastul reuşeşte să construiască un anumit suspense al banalului şi personaje adevărate. Boogie e porecla lui Bogdan, un tînăr de 30 şi... de ani, aşezat pe şinele unei existenţe normale şi confortabile: nevastă, copil, rate, maşină nouă, mică afacere de succes, muncă de dimineaţa pînă seara. Într-un week-end la mare, de 1 Mai, cu familia, întîlneşte întîmplător doi foşti prieteni din liceu, fiecare cu frustrările, cu cinismele şi cu singurătăţile sale. Întîlnirea se transformă într-un catalizator al unei secrete stări de spirit... În ciuda tuturor aparenţelor, cei trei crai de (la) Neptun bat la porţile nevrozei şi, o dată cu ei, o întreagă generaţie... “Boogie” nu e atît filmul unei “crize de vîrstă”, cît filmul unei “insatisfacţii cronice” (ca să preiau o formulă a lui Woody Allen)... Toată echipa filmului ar merita să fie amintită: scenariştii Alexandru Baciu şi Răzvan Rădulescu, operatorul Tudor Lucaciu, actorii Dragoş Bucur, Anamaria Marinca, Mimi Brănescu, Adrian Văncică, Roxana Iancu... 

Orice rezervă faţă de film, formulată de la Cannes, mi-ar da senzaţia unei lipse de patriotism! Nu se face! Totuşi am să spun doar atît: “Boogie” e ca un tort bun, de pe care lipseşte cireaşa! Există cineaşti autentici, neinteresaţi de “cireaşa de pe tort”, şi care îşi asumă riscul de a nu entuziasma-cutremura-zgudui (de rîs sau de plîns). Un exemplu de cinema analitic, de observaţie neutră şi “plată” a oferit chiar maestrul polonez care a inaugurat această ediţie, rotundă, a 40-a, din Quinzaine, Jerzy Skolimowski, revenit după 16 ani de absenţă, cu un studiu de caz, “Patru nopţi cu Ana”. Povestea unui incinerator de cadavre, la un spital, un suflet simplu şi o minte înceată, un marginal solitar, îndrăgostit maladiv şi “la limita penalului”, de o infirmieră blondă, în camera căreia intră, noaptea, pe fereastră, ca s-o privească dormind şi să-i facă cu ojă unghiile de la picioare! În schimb, Woody Allen e tocmai un maestru al “cireşei” de dragul căreia ar renunţa chiar şi la tort (din fericire, nu renunţă). Iar “Vicky Cristina Barcelona” are toate şansele să devină filmul cu cel mai mare succes de public din toată filmografia lui.

 
 
 


Copyright © 2009-2017 EugeniaVoda.ro. All rights reserved.