Clint Eastwood şi Che Guevara

O poveste adevărată, descoperită de un scenarist hollywoodian în ziarele de epocă: în 1928 la Los Angeles, o tînără femeie (jucată de Angelina Jolie), telefonistă, mama unui băieţel pe care îl creşte singură, pleacă la serviciu, iar la întoarcere nu-şi mai găseşte copilul. Reclamă dispariţia la Poliţie.

O poveste adevărată, descoperită de un scenarist hollywoodian în ziarele de epocă: în 1928 la Los Angeles, o tînără femeie (jucată de Angelina Jolie), telefonistă, mama unui băieţel pe care îl creşte singură, pleacă la serviciu, iar la întoarcere nu-şi mai găseşte copilul. Reclamă dispariţia la Poliţie. După cinci luni de căutări, Poliţia o cheamă la gară şi, sub ochii fotografilor, îi livrează un puşti cules de pe drumurile Americii, pe care i-l prezintă drept fiul dispărut. Copilul îi spune "mamă"! Nefericita mamă încearcă în van să susţină că acela nu e fiul ei: Poliţia ştie mai bine! O convinge să-l ia acasă pe copil, să se lămurească după ce trece confuzia provocată de şoc. Poliţia locală, compromisă de o serie de afaceri de corupţie, avea nevoie de rezolvarea cazului pentru ameliorarea imaginii în ochii opiniei publice. Pentru că femeia insistă să le strice jocul, o internează într-un azil psihiatric. După un timp e descoperit un criminal în serie care ucisese, în zonă, 20 de copii, printre care, se pare, şi pe copilul dispărut şi "regăsit" de Poliţie! Femeia se va salva cu ajutorul unui pastor (jucat de John Malkovich) şi va declanşa un mare proces, care a făcut vîlvă în epocă, prin care mafia din Poliţie va fi decapitată, iar justiţia americană va triumfa. Dintr-un insert final aflăm că, toată viaţa ei, acea femeie a continuat să-şi caute fiul, a continuat să spere că el trăieşte. "Speranţa" e ultimul cuvînt al filmului, rostit de Angelina Jolie, cu ale ei buze senzuale, mereu bine rujate, mereu roşu aprins, chiar şi pe culmile disperării. Acesta e filmul lui Clint Eastwood, "Changeling" (tradus de francezi "Schimbul").

Primirea de la Cannes a fost, ca de obicei, amestecată. Publicul "ci-vil" a fost entuziasmat de filmul poliţist, "negru", dar şi pitoresc, sobru, dar şi spectaculos. Şi impecabil tensionat. Criticii s-au divizat. Unii au detestat "academismul" lui Clint Eastwood şi l-au acuzat, textual, de "ramolisment". Alţii au spus că e o bijuterie a genului, filmul unui maestru. În ceea ce mă priveşte, fără să fiu o admiratoare necondiţionată a lui Eastwood şi fără să mă număr printre cei care, în 2003 la Cannes, au susţinut că "Mystic River" ar fi fost nedreptăţit, recunosc şi cred cu tărie că de astă dată e momentul unui premiu! Clint Eastwood ar merita un premiu important nu pentru că are 78 de ani, nu pentru că are cinci participări în competiţia de la Cannes fără nici o recompensă pînă acum, ci pentru inegalabila lui artă de a povesti. Cu atîta măsură şi armonie, cinematografic vorbind. În dulcele stil clasic. Ceea ce, uneori, nu e o dovadă de bătrîneţe, ci de curaj. Iar, în contextul competiţiei lui 2008, "ve-chiul stil" pare chiar reconfortant.

Ieri a venit şi rîndul fostului copil teribil al filmului american, Steven Soderbergh, cel care, la numai 26 de ani, în ’89, cîştiga Palme d’Or cu "Sex, minciuni şi benzi video". Acum, "după douăzeci de ani", Soderbergh apare cu un film-mamut, care o să pună la grea încercare distribuitorii din lumea largă, pentru că are patru ore şi jumătate! O durată pusă în slujba unei cauze nobile: biografia lui Che Guevara. Filmul reconstituie inteligent şi aplicat, ca un "documentar de ficţiune" jucat de Benicio Del Toro, traseul lui "Che", medic argentinian, luptător de guerilla, prieten al lui Fidel Castro, dar care, cînd ajunge la putere, fuge din postul de ministru, îşi abandonează cei trei copii în Cuba (mai avea doi în Mexic) şi pleacă în Bolivia, ca să continue "marea revoluţie latino-americană". Acolo va fi prins şi împuşcat. Adorat de unii, ca un simbol al idealismului revoluţionar, urît de alţii, care au văzut în el "un asasin", Che Guevara rămîne, pentru toată lumea, un mit.

La proiecţia de presă a filmului, în pauza dintre cele două părţi, la ora cinei, spectatorilor li s-au distribuit pachete conţinînd un sandviş, o ciocolăţică şi o sticlă cu apă minerală! La război ca la război! S-ar putea ca filmul să inaugureze un nou gen: "vizionare plus masă inclusă în preţ".

Sean Penn, preşedintele juriului, îi e profund îndatorat lui Clint Eastwood, care l-a distribuit în "Mystic River" (rol cu care a cîştigat Oscarul pentru cel mai bun actor în 2004). Dar tot Sean Penn, prin structura lui de "militant", are inevitabile afinităţi cu demersul lui Soderbergh.

Rămîne de văzut cum se va descurca "monsieur le Président", cum va balansa între "Clint" şi "Che"...