CINEMAIUBIT: AMARE

Eugenia Vodă, România Literară, 20 Decembrie 2000
 

Sub diverse titulaturi şi tutele, Festivalul filmului studenţesc a reuşit să străbată (i)epocile; nimeni n-a numărat cîte zeci de ediţii au fost, în fapt, pînă acum; cert este că, sub numele CINEMAIUBIT, şi într-o formulă internaţionalizată, fenomenul a ajuns, iată, la a 5-a ediţie.

Zice rectorul UATC-ului, Florin Zamfirescu, în deschiderea caietului program: "O linişte încrezătoare mă cuprinde pe mine, actor de teatru şi de film. Avem continuitate în această... discontinuitate a tranziţiei". Într-adevăr. Într-o lume a atîtor discontinuităţi, e stenic să vezi rezistînd eroic un asemenea bastion (poate ultimul) de supravieţuire cinematografică. Doar că, totuşi, e prea puţin pentru liniştea noastră!

Împrejurările au făcut să văd, din cele trei zile de festival, doar ultima seară: Gala de premiere. Acelaşi cocteil emoţional intrat, de multă vreme, în tradiţie: rumoare euforică, îmbulzeală, aplauze, "texte", fluierături, un amestec de serbare şcolară şi sărbătoare de familie. Doar că, parcă, faţă de alţi ani, în atmosfera generală plutea un plus de vulgaritate, de sărăcie, de devălmăşie şi de necivilizaţie (de-ar fi numai zumzetul continuu din sală şi telefoanele mobile care sunau ca la balamuc; dar probabil balamucul e, prin comparaţie, un loc mult mai liniştit). E surprinzătoare, pentru o universitate printre altele şi a artei spectacolului, această incapacitate de a pune la punct o festivitate, în înţelesul înalt al cuvîntului. De pildă, pare greu de crezut că, într-un spaţiu cu atîţia tineri actori şi scenarişti în ebuliţie, pentru prezentarea Premiilor de excelenţă (acordate actorului Mitică Popescu şi inginerului de sunet Anuşavan Salamanian), s-au putut auzi două texte scrise şi citite absolut lamentabil!

Judecînd strict după imaginea acestei Gale, s-ar putea spune că semne pentru o "linişte încrezătoare" nu prea sînt. Faţă de alţi ani, se percepe o uşoară scădere de tonus. Filmele care au intrat în proiecţia finală, (şi care, din păcate, nu au acoperit aria întregului palmares) mi s-au părut (şi mi-ar părea foarte bine să mă înşel!) cam lipsite de vlagă, plasate în zona corectitudinii inspirate, şi doar atît. În plus, toate cu un aer de "déjà-vu", toate cu o tentă de dezabuzare, toate amare...

În Invitaţie la masă (de Gabriel Sîrbu - Marele Premiu şi Premiul Criticii) o femeie singură, trecută de prima tinereţe, se pregăteşte, într-un apartament de bloc, pentru o masă în doi; cînd totul e gata, primeşte un telefon din care rezultă că El nu mai vine, şi că totul se amînă "pe duminica viitoare". Pe maidanul fără dragoste dintre blocuri, pe unde hălăduieşte, singuratică, o fetiţă - ca o femeiuşcă miniaturală, pervers de pură, inconştientă de durerile pe care i le rezervă viitorul feminităţii ei - , femeia trasă în piept de invitatul la masă, desfigurată de nefericire, se descarcă, bate cu sete un covor, pe tocuri, machiată şi pusă la punct. "A ieşit la agăţat", comentează băieţii de cartier care trec pe lîngă ea. Ceea ce se şi întîmplă. Unul dintre ei va fi agăţat pe loc, cu o agresivitate sumbră, de femeia disperată; va fi, de fapt, întîlnirea a două disperări: femeia matură, în plină veştejire, şi bărbatul imatur, în plină nerezolvare! Pentru un film de numai 13 minute, e vorba de performanţa de a sugera un traseu psihologic complex, şi de a izbuti, pe un spaţiu de desfăşurare mic, personaje puternic conturate.

În Bucureşti-Viena, ora 8:15 (de Cătălin Mitulescu - premiul de regie) doi băieţi hotărîţi să plece la Viena, cu orice preţ, chiar şi cu vize false, ca să facă bani, se răzgîndesc: unul se răzgîndeşte singur, înainte de a urca în tren, celălalt e răzgîndit de viaţă, marea specialistă în farse. Evadarea - din sărăcie, promiscuitate, dezorientare, disperare - se dovedeşte imposibilă.

În Fragile (regia Doru Niţescu, scenariul Doru Niţescu şi Sokol Keraj - Premiul pentru scenariu), un bebeluş scîncind într-o sacoşă e abandonat lîngă un tomberon; de acolo, sacoşa cu pruncul se va plimba, grotesc, pe la tot felul de uşi, de etaje, de oameni urangutanizaţi; în final, bebeluşul va fi frumos şi voios ambalat pentru export; în fine, ceva competitiv, deşi made in Romania!

În Cădere liberă (titlu banal, des folosit pînă acum; chiar şi la fesrtivalul din '91 am mai văzut un film cu acelaşi titlu), de Dorin Stana (Premiul de popularitate), corpul unui sinucigaş în cădere liberă de pe un acoperiş, va trece, pe rînd, prin faţa cîtorva ferestre; la fiecare etaj, dincolo de fiecare fereastră - alt personaj, alt stil, altă disperare, altă poftă de sinucidere, altă reacţie la sinuciderea celuilalt. Un exerciţiu regizoral foarte ofertant. După lungul drum simbolic al corpului din văzduh înspre pămînt, pe caldarîm va fi desenat, cu cretă albă, conturul cadavrului victorios. Vedem, în imaginea de sfîrşit, cum toată strada e împînzită de asemenea contururi albe, ca după o ploaie cu sinucigaşi. Sau ca nişte proiecţii, pline de umor negru, ale unei disperări universale. Dorin Stana ştie, se vede cu ochiul liber, ce e aceea combustia şi percutanţa ideii într-un film scurt. Şi anul trecut, într-un film al aceluiaşi student-regizor, ultima imagine era memorabilă: o stradă invadată de oameni în pijama, ca uniformă a alienării colective...

Marele merit al festivalului rămîne acela de a oferi tinerilor cineaşti, în premieră, un public: "Aţi fost primul meu public!", a declarat, recunoscător, un student, de pe scenă către sală. Laurenţiu Damian - fost laureat al festivalului şi actualul său director - descria, în cunoştinţă de cauză, "clipa aceea unică pentru un tînăr cineast, cînd el simte că este frumos, genial şi mai ales fericit!". Graţie în primul rînd energiei şi generozităţii Elisabetei Bostan, aceste clipe continuă să existe, chiar şi pentru nişte studenţi pentru care "rampa de lansare" nu pare să trimită, deocamdată, cinematografic vorbind, decît în vid.

După zeci de ani de muncă, Anuşavan Salamanian spunea, pe scenă: "Voi da cinematografia în judecată!" De ce? "Mi-a furat viaţa!"

Ferice de cel căruia cinematografia i-a furat viaţa! Pentru că, iată, azi aşteaptă la start atîtea vieţi disponibile, şi nici urmă de o cinematografie în stare să le fure...

 
 
 


Copyright © 2009-2017 EugeniaVoda.ro. All rights reserved.