Chestionar cu gripă

Eugenia Vodă, România Literară, 10 Februarie 1999
 

O institutie de mare importantă - teoretic - în cultura României, si, practic, în derivă de cîtiva ani buni, Arhiva Natională de Film (ANF), are, de putin timp, un nou director: filmologul si istoricul de film Bujor T. Rîpeanu. Asadar, Arhiva, pentru prima dată în istoria ei, e condusă de cineva de strictă specialitate. Semnalăm cititorilor nostri evenimentul, ca pe o sansă ca, în sfîrsit, la Arhiva Natională de Film să se schimbe ceva (în bine, fireste!).

I-am adresat un "chestionar" noului director al Arhivei, B.T. Rîpeanu, care - cu toate că era încoltit de gripă -, iată, ne-a răspuns, prin e-mail:

În anii '70, cînd erati "lucrător ANF", v-ati fi imaginat amploarea pe care o va lua degradarea institutiei?...

La începutul anilor '70 credeam că nu este decît un pas - e adevărat dificil - pînă ce Arhiva noastră de Filme să atingă standardele si performantele cinematecilor europene pe care le cunoscusem. După întoarcerea de la stagiul efectuat la Bruxelles, "mi s-a dat peste mînă"; si nu doar de stăpînire, ci si - surpriză! - de către unii colegi care m-au socotit "nebun" în pretentiile mele: "La noi nu se poate si gata!" Mi-am exercitat profesia de istoric de film si arhivist cu satisfactiile si neplăcerile, cu promovările si cererile de eliberare din functiile detinute - sef al documentării, sef al catalogării... Degradarea institutiei si a relatiilor umane se producea cu viteză. Si cînd am simtit că nu mai puteam face nimic am părăsit, în anii '80, Arhiva. Ce-a urmat în continuare depăsea orice închipuire. Si nu numai pînă în decembrie '89, ci din păcate în continuă escaladă si după această dată.

De cînd datează dorinta de a fi directorul ANF?

Din clipa în care m-am simtit capabil de a pune altceva în locul imposturii, iresponsabilitătii si mizeriei morale care copleseau o institutie căreia îi dedicasem multi ani din viată. dar să fim bine întelesi: nu am legat constientizarea acestei capacităti de conditia administrativă a "directoratului". Poate doar tîrziu, recent, atunci cînd quasi-totalitatea părerilor conduceau spre acelasi diagnostic: e prea tîrziu, la Arhivă nu se mai poate face nimic. Paradoxal, concluzia apărea în chiar momentul în care angajarea Ministerului Culturii - materială, legislativă si managerială - crea o conjunctură favorabilă.

Ce ati simtit cînd v-ati văzut visul cu ochii?

Nu este visul meu, ci mai degrabă o prinsoare cu mine însumi si împotriva multora. În primul rînd aceia care s-au împotrivit cu disperare "ipotezei" de a mă vedea conducător al Arhivei, si care au făcut tot ce le-a stat în putintă, inclusiv calomnii, să întîrzie acest moment. Dar am simtit că ceva depinde de mine, acum, si de aceea am participat necrispat la concursul organizat de Ministerul Culturii; stiam foarte bine că greul de abia începe...

Cum ati răspunde "criticilor" care vă consideră, eufemistic spus, un coleg incomod?

Da, sînt incomod! În primul rînd (si cred că am acest drept, la vîrsta si experienta mea), sînt incomod pentru parveniti, aroganti, lenesi, necinstiti. Da, sînt incomod, ca toti "radicalii" prin structură, si de aceea cu multă greutate pot găsi un modus vivendi si o "mică întelegere" cu cei care îsi construiesc viata pe compromisuri. O fi poate si zodia de vină, dar cred că mai este si altceva: mostenirea a două generatii de magistrati si a altor cîtorva de aprigi mosneni buzoieni care îmi stau în spate. Credinta mea în dreptate si adevăr, deplina permeabilitate la argumentul rational (profesional) cred că pot scuza faptul că sînt "incomod".

Vă asteptati la ceea ce ati descoperit în prima lună de directorat?

Desi eram prevenit că intru într-o aventură si că acceptarea poate să însemne o sinucidere, acum, la o lună de la instalare, pot spune că ceea ce am găsit în Arhivă întrece orice asteptare, asa cum, vai, de atîtea ori realitatea întrece închipuirea. Încerc, încerc să rămîn relaxat si calm si cred că reusesc, pentru că nu sînt legat în nici un fel de "scaunul directoral". Dacă m-am angajat în această aventură, voi merge pînă la capăt: acest capăt înseamnă revenirea institutiei la locul pe care l-a ocupat la un moment dat în contextul culturii cinematografice românesti si în comunitatea internatională a arhivelor.

În ce măsură are sau nu are putere directorul unei institutii de stat?

Îngrădiri? La fiecare pas. Poate unele chiar necesare. Oricum, experienta ultimilor sapte ani, de directorat la Editura "Video" - si ea institutie publică în sistemul Ministerului Culturii - sper să-mi fie utilă.

Cum vedeti raportul cultură-administratie?

Fiind o institutie de cultură, o institutie de patrimoniu cultural, nu pot concepe altfel activitatea de aici. Nu-mi fac iluzii în privinta măcinătoarelor activităti administrative, în această conjunctură în care institutia trebuie să revină la normalitate. Nu înteleg să joc rolul sacrificatului, al istoricului de film care nu-si duce pînă la capăt cercetările sau al filmologului care trebuie să-si dedice, o dată cu numirea sa într-o functie administrativă, toată energia problemelor de acest tip. Si aici este locul unei înfrîngeri posibile. Dar vom vedea care pe care.

Care ar fi "prioritatea prioritătilor", în strategia directorială?

Salvarea colectiilor de filme, grav amenintate de distrugere, în chiar interiorul unei institutii de patrimoniu.

Cum vedeti institutia peste 20 de ani? Care ar fi varianta roz? Dar varianta neagră?

Nu pot face pronosticuri pentru un asemenea - prea lung pentru mine - interval de timp. Dacă, însă, peste trei ani îmi voi fi îndeplinit ce mi-am propus, retrăgîndu-mă apoi strict în cercetările mele de istorie a filmului, va însemna mult pentru mine. A pronostica viitorul institutiei? E un viitor pe care mă voi strădui să-l modelez cu mult mai multe nuante de culoare!

 
 
 


Copyright © 2009-2017 EugeniaVoda.ro. All rights reserved.