Cannes - Cum ne-am petrecut sfarsitul lumii?

Eugenia Vodă, Jurnalul Naţional, 24 Mai 2006
 

Cum vede un copil in '89 eliminarea din joc a lui Ceausescu?

Corespondenta de la Cannes

Ieri a fost, la Cannes, Ziua Europei.

Ministri europeni ai culturii au urcat, impreuna, pe covorul rosu. Evenimentul si dezbaterile aferente au loc in fiecare an, din pacate rezultatele intarzie sa se vada. Filmul european continua sa faca, pe glob, figura de marginal, zdrobit de filmul american. Pana si in Rusia, 80% din piata e ocupata de filmul american (in timp ce in Statele Unite, constata cu jale Almodovar la conferinta de presa, doar 2% din cinematografe accepta sa proiecteze si filme care nu sunt de limba engleza). Nici un film european nu figureaza pe lista primelor 20 mari succese de audienta - nici in Brazilia, nici in Coreea de Sud, nici in India! Difuzarea numerica a filmelor (o problema aproape rezolvata, o revolutie care bate la usa) va ajuta oare filmele europene sa-si cucereasca un public in restul lumii? Ramane de vazut.

Ofensiva Estului. Deocamdata, s-a constatat la Cannes, filmul european e infuzat cu energie proaspata, venita din Est. Chiar daca in competitie nu exista nici un film din Europa centrala si orientala, in celelalte sectiuni figureaza 12 titluri, ceea ce nu s-a mai intamplat niciodata, de la caderea cortinei de fier incoace.

Filmul lui Catalin Mitulescu se cheama, frumos, "Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii" ( cum a trait un copil un "sfarsit de lume", adica '89, caderea lui Ceausescu - pe care pustiul comploteaza sa-l excluda definitiv din joc, cu o prastie).

Resuscitari. Pentru cinematografiile din Est, dupa '89, au urmat cativa ani de "sfarsitul lumii", de absenta si deruta. Asistam acum la resuscitari spectaculoase: anul trecut, in Ungaria s-au lansat 19 premiere nationale, in Polonia 24, iar in Rusia 62! La noi au fost 6. Ca sa continuam cu datele pe care le-am aflat la Cannes, si care ar trebui sa ne puna pe ganduri, daca nu sa ne ingrijoreze, aflati ca, in 2005, in Rusia au fost in total 92 de milioane de spectatori la cinema, in Polonia 23,3 milioane, iar in Romania 2,2 milioane! Incredibil, mai ales comparand cu Ungaria, care a avut 10,8 milioane de spectatori!

"Tara noastra-i tara noastra, dulce pajiste albastra." Multa vreme, dupa ce iesi de la filmul lui Mitulescu, iti vajaie prin cap cantecele pe care le-ai auzit, cantate de voci de copii, "Sunt roman, roman voinic si n-am frica de nimic, tra-la-la, tara noastra-i tara noastra, dulce pajiste albastra, noi suntem romani ca brazii, ca graul" si asa mai departe, un univers sonor care iti evoca o intreaga istorie, de dinainte de "sfarsitul lumii"

Profesionalism. Un lucru foarte important privind acest film romanesc de debut este ca el nu are nimic artizanal sau provincial, din punctul de vedere al productiei; dimpotriva, toata "intreprinderea" are aripi, antreneaza zeci de participari internationale, iar pe generic, printre producatorii asociati, citesti numele Martin Scorsese si Wim Wenders! (nu, nu-i o gluma!). Ani de zile, regizorii romani intai isi terminau filmul si apoi incercau, pe bajbaite si fara succes, sa-l vanda undeva in strainatate; acum, desi premiera romaneasca va fi abia la toamna, distributia si vanzarile internationale - citesti in caietul program - le face deja o prestigioasa societate franceza, Pyramide. (Un statut asemanator are si celalalt lungmetraj romanesc de debut prezent la Cannes, al lui Corneliu Porumboiu). De aici se poate deduce ca ne-am profesionalizat, ne-am integrat, suntem, cinematografic vorbind, europeni fara complexe. Iar Catalin Mitulescu ofera (cel putin de la distanta!) portretul stenic al unui cineast cu un traseu de o splendida normalitate. Din fisa biografica aflam ca s-a nascut in 1972, la Bucuresti, a studiat mai intai geologia, a calatorit si a lucrat in strainatate, in Austria, Ungaria, Polonia si Italia, la intoarcere s-a apucat de regie, a absolvit UNATC-ul in 2000, a cucerit Palme d'or pentru scurtmetraj la Cannes in 2004, si acum iata-l candidand in sectiunea Un certain regard, dar si pentru premiul Camera d'or, acordat celui mai bun film de debut din festival, indiferent de sectiune. Un singur lucru n-am inteles citind in caietul program o lista de "Repere istorice ale Romaniei", in care se spune ca la 1 decembrie 1918 "Valahia, Moldova si Transilvania se reunesc cu Romania" (in engleza) sau "au fost atasate Romaniei" (in franceza)! Ce sa inteleaga omul? Ca pe langa cele trei, mai exista inca o Romanie? Aceasta neglijenta ar trebui sa fie o mica invatatura de minte pentru Mitulescu, si anume ca orice ai face, ca regizor, si oricate "piramide" ai avea in jur, tot e bine sa stai cu lupa pe ultimul detaliu, pana la capat.

Universul. Mitulescu isi plaseaza filmul intr-o mahala bucuresteana, pestrita, tiganita, cu strazi desfundate, cu o mizerie parca in afara timpului - unul dintre acele locuri uitate, pe care le zarim eventual pe la stiri, o data pe an, cand ploua prea mult si e rost de filmarea unei inundatii. O lume marginala, defavorizata, limitata, careia cineastul ii dezvaluie umanitatea profunda, fraternitatea, umorul si misterul (ca intr-un fel de alchimie emotionala - ca sa va faceti o idee, pana la premiera de la toamna - intre "Domnisoara Nastasia", a lui G.M.Zamfirescu, si, sa zicem, "De veghe in lanul de secara"!). Partitura pe care o abordeaza Mitulescu e una foarte dificila, cu multe adrese, registre si tonalitati diferite; daca puritatea liniei e uneori bruiata si panza prea incarcata, asta vine dintr-un prea plin, si intra, de regula, in pretul de cost al debuturilor foarte ambitioase.

Din mahalaua preistorica, filmul evadeaza, in final, pe o mare albastra, pe care pluteste o nava somptuoasa, ca imaginea insasi a evaziunii posibile

Si daca la sfarsit, privind acea nava, nu-ti dau lacrimile, inseamna ca habar n-ai ce inseamna sa fi trait intr-o dictatura, la margine de Europa.

Si sa-ti fi petrecut, in felul tau, sfarsitul lumii.

 
 
 


Copyright © 2009-2017 EugeniaVoda.ro. All rights reserved.