Budapesta, oraș închis

Eugenia Vodă, adevarul.ro, 23 Mai 2017
 

Titlul de mai sus este, evident, o parafrază la Roma, oraș deschis, capodopera lui Rossellini și a neorealismului italian... Un oraș în stare de asediu... Oameni la o răscruce a istoriei... Și mai potrivit ar fi fost Miracol la Budapesta, pentru că, de la Miracol la Milano, al lui De Sica, n-am mai văzut un personaj zburînd cu atîta naturalețe peste oraș, ca în acest film maghiar din competiție, Luna lui Jupiter, de Kornel Mundruczo (transcriu numele așa cum apare el în programul festivalului, deși primul instinct ar fi sa-l scrii Cornel Mîndruță!). Am mai văzut, de același regizor (născut în Ungaria, în 1975), tot la Cannes, în 2008, Delta, care (deși a luat premiul Fipresci) mărturisesc că nu mi-a plăcut, avea un aer hieratic și calofil care îti amintea celebra vorbă, a nu mai știu cui: toate genurile sunt bune, în afară de genul plicticos! Tot la Cannes, în 2014, am văzut White God, care a fost cîștigătorul secțiunii Un Certain Regard; niciodată n-am să (vreau să) înțeleg cum acest film captivant, de o formidabilă actualitate și pentru realitatea românească, a trecut pe ecranele noastre compet neobservat de marele public!... Acum Mundruczo revine la Cannes, cu cel mai ambițios și mai complex film al lui de pînă acum, o „superproducție de autor”, care a divizat critica – unii l-au receptat ca pe un titlu demn de Palmares, de premiul de regie, neapărat; altii l-au privit ca pe un film „enervant, jenant, ostentativ”. Chestiune de gust!

În ceea ce mă privește, mi s-a părut un film la care te uiți fascinat, cum ai privi un acrobat care merge pe o frînghie, la mare înălțime, fără nicio plasă de siguranță, dar care, cînd mai are doar doi pași de făcut, alunecă și cade în gol. Pînă aproape de sfîrșit, filmul lui Mundruczo are ceva din originalitatea și nebunia unei capodopere. Cît curaj îți trebuie, estetic vorbind, să abordezi tema „primirii refugiaților în Europa” în cheie cvasi-fantastică, să imaginezi un refugiat sirian, un tînăr fragil, împușcat în piept, devenind un „înger” dăruit cu puterea de a levita, de a se extrage, plutind, dintr-o lume violentă și opacă! („nu există pe Planetă niciun loc sigur, unde să poți fugi de ororile istoriei”)...

Un medic chirurg excentric și ateu, care, din neglijență, a omorît cîndva un om, îl scoate din „lagăr” pe tînărul sirian, și împreună vor străbate „frontul” - psihologic, emoțional, social, politic – al unui oraș (fie el Budapesta) invadat de refugiați în derivă, invadat de frică și de umilință, un oraș rănit de o explozie teroristă la metrou și bîntuit de un polițist feroce, corect definit de un critic de la festival drept „abjecția perenă a fascismului naționalist”. Un front halucinant, fără ieșire și fără soluție! Dar căruia regizorul, din păcate, i-a găsit rezolvarea cea mai proastă, transformînd ultimul sfert de oră al filmului într-o paradă de împușcături și de urmăriri inutile! Incredibil, să eșuezi într-un film polițist de serie B, după ce ai reușit să creezi o splendidă alegorie, atît de subtilă, cu stofă dostoievskiană (Ce s-ar întimpla dacă Isus ar coborî pe Pămînt, ca un refugiat? Cum am primi acest refugiat flămînd, hăituit și fără adăpost, care bate la ușă?)...

Un moment de antologie, din film: pe o terasă de acoperiș, personajul doctorului trăznit, necredincios și cinic, dar inegalabil de generos și de însetat de ispășire, îi spune refugiatului sirian pe care e hotărît să-l salveze cu orice preț: „Uite, ai șiretul de la pantof desfăcut”, și se ghemuieșțe să-i lege șiretul; moment în care tînărul straniu îi așează ușor o mînă pe cap, ca într-un gest de secretă binecuvîntare!

Cred că filmul lui Mundruczo ar merita să-și găsească un loc în Palmares. Deși, din păcate, mă îndoiesc că va fi așa!

 
 
 


Copyright © 2009-2017 EugeniaVoda.ro. All rights reserved.