Bătălia cu morile de fum

Eugenia Vodă, România Literară, 19 Aprilie 2000
 

Ca atîtea alte filme americane, şi The Insider abordează un "caz real", o "afacere" adevărată; i-am putea spune afacerea Ţigareta: în 1994, procurorul general al statului Mississippi a intentat proces unor mari companii de tutun, vinovate de îmbolnăvirea populaţiei; pare incredibil, dar în urma unui şir de procese - la care s-au raliat şi alte state americane -, industria tutunului a fost obligată să plătească 246 miliarde de dolari în contul asigurărilor de sănătate! Procurorul care a declanşat bătălia cu morile de fum, Michael Moore, a acceptat să apară, în film, în propriul rol (episodic), după ce s-a pronunţat admirativ faţă de modul în care regizorul (coscenarist şi coproducător) Michael Mann a ştiut să stăpînească istoria acestui caz. (E interesant de observat, fie şi într-o paranteză, că filmului românesc i-a lipsit, întotdeauna, vocaţia de a pune în ficţiune, cu seriozitate analitică, vreun dosar al actualităţii; n-am auzit să existe scenarii după, să zicem, afacerea Petromidia, sau afacerea Ţigareta - poate şi pentru că, la noi, "afacerile" obişnuiesc să sfîrşească prin sleire, suspendate într-un fel de nebuloasă a indiferenţei colective, într-un spaţiu în care nu există, cu adevărat, ceea ce se înţelege prin opinie publică.)

Michael Mann vede "cazul" de pe baricada martorului cheie, a omului din interiorul sistemului (the insider), chimist de marcă, fost vicepreşedinte la o mare companie de tutun, concediat pentru delict de opinie; în procesul de fabricaţie, ţigărilor li se adăuga o substanţă (cancerigenă) aptă să creeze dependenţă; cînd omul nostru se pronunţă împotriva procedeului, altfel extrem de profitabil financiar, e dat afară cu CV-ul lui impresionant cu tot, şi obligat să semneze o clauză de confidenţialitate. Pe un traseu psihologic (şi de multe ori "pisălogic") întortochiat, martorul iniţial prudent, hotărît să respecte clauza şi să colaboreze doar parţial şi contra cost cu ziaristul justiţiar - se transformă într-un individ care vrea să spună, cu orice risc, tot adevărul. Loser-ul pragmatic (există şi aşa ceva) se transformă într-un loser idealist. Omul îngrozit, la început, numai la gîndul că ar putea pierde asigurarea medicală, cînd are o fetiţă bolnavă de astm, îşi va pierde, în ritm accelerat, casa, familia, liniştea; viaţa lui va deveni un coşmar, pe drumul spre adevăr (în acest sens, titlul ales de difuzare, în Franţa, a fost Revelaţii; şi, în acelaşi sens, un cronicar de la Cahiers du Cinéma remarca "un curios sentiment de hipnoză degajat de acest film"...).

Producătorii din industria tutunului au jurat, în faţa Congresului, că tutunul nu provoacă dependenţă. El, martorul, într-un interviu înregistrat pentru CBC, argumentează, cu un aer liniştit şi onest, de copil mare, că tutunul acţionează ca un drog, cu efect farmacologic asupra creierului...

A nu se înţelege că avem de-a face cu un film de propagandă pe tema "tutunul dăunează sănătăţii"! Dar dacă un singur om, după ce vede The Insider, se lasă de fumat, înseamnă că filmul n-a fost făcut degeaba!

Filmul poate fi văzut şi ca un discurs despre puterea presei, în acea lume, şi despre "normele deontologice" ale jurnalismului, în orice lume... (Ziaristul nu-şi abandonează "sursa", după ce a fumat-o, dimpotrivă, e gata să moară cu victima de gît; cînd companiile de tutun în pericol lansează un dosar menit să distrugă credibilitatea martorului, ziaristul ştie să dezamorseze bomba jurnalistică; după ce postul de televiziune, la care lucra de l4 ani, a tergiversat difuzarea interviului incendiar, de frica unor procese cu daune astronomice, el, gazetarul radical, îşi dă demisia ş.a.m.d.). Scenariul e în echilibru instabil între personajul martorului cheie şi personajul fără de care acest martor, practic, nu ar fi existat - ziaristul justiţiar jucat de Al Pacino, cu o voce gîjîită şi cu un aer îngîndurat-monocord; dar, deşi Al Pacino e trecut primul în distribuţie, adevăratul cap de afiş al filmului e martorul jucat de Russel Crowe (neo-zeelandez născut în '64, aşadar autor, în film, şi al unei compoziţii "de vîrstă"); Crowe polarizează emoţia întregului film; datorită interpretării lui, un aşa numit "thriller mediatic-industrial" devine şi o poveste ataşantă, despre onoare şi supravieţuire. Despre un om care transformă un "proces pentru sănătatea publică" într-o problemă extrem de personală... Nu degeaba Russell Crowe, şi nu Al Pacino, a fost cel nominalizat la recentele Oscaruri! Dar, să-i dăm şi lui Al Pacino ce e al lui Al Pacino: o desăvîrşită măsură în arta de a fi adevărat.

Pentru că, peste cîteva zile, Al Pacino împlineşte o vîrstă rotundă - 60 de ani - e, poate, momentul să amintim că, în ceea ce-l priveşte, a fost pînă acum nominalizat la Oscaruri de opt ori şi cîştigător o dată (pentru Parfum de femeie)... Copil sărac, fără tată, pornit din Bronx, fost curier, vînzător de pantofi, culegător de fructe, hamal, lustragiu, vînzător de ziare - cotat azi, la multe burse, drept unul din "primii trei" actori ai planetei... Un mare actor de film, dar şi de teatru, care a ştiut să exprime atît de plastic diferenţa: "În teatru am senzaţia că sînt în aer, pe o funie întinsă. În cinema la fel, doar că funia e întinsă pe podea..." Un personaj complicat: legenda spune că la 30 de ani era alcoolic, la 40 avea dese programări la cabinetele de psihanaliză, la 50 s-a lăsat de fumat, iar la 60 are o excepţională propunere de epitaf: "De-abia începuse să-şi rezolve o parte din probleme. În vreo 15 ani ar fi fost fericit. Făcuse nişte progrese."

The Insider * SUA, 1999 * Regia: Michael Mann * Scenariul: Eric Roth, Michael Mann * Cu: Al Pacino, Russell Crowe, Christopher Plummer, Diane Venora, s.a.

 
 
 


Copyright © 2009-2017 EugeniaVoda.ro. All rights reserved.