Aimez-vous Giurgiu?

Eugenia Vodă, Jurnalul Naţional, 11 Mai 2006
 

PREMIERA ROMANEASCA

Singurul lucru cu adevarat important la un debut regizoral este daca acel regizor exista sau nu, daca are sau nu are talent.

Am urmarit plina de curiozitate cum a fost primit in presa noastra lungmetrajul de debut al lui Tudor Giurgiu, "Legaturi bolnavicioase". A fost ceea ce se cheama o primire balmajita: paradoxal, atat in tonul "amicilor", cat si in tonul "inamicilor" s-a putut descifra o anumita surdina; si rezervele, si laudele, atatea cate au fost, au avut, deopotriva, ceva posac si evaziv!

Una dintre explicatii - o spun pentru eventualii cititori martieni, care nu stiu - consta in statutul, sa-i zicem, administrativ, al regizorului; cum il numeste o cronica: "Tudor TVR Giurgiu". Se stie, din cele mai vechi timpuri si pana azi, ca, atunci cand un artist se afla intr-o asemenea postura, el imbraca automat "camasa functiei". El nu mai e un artist liber, oricat ar vrea (oricit s-ar imbraca in blugi si oricat i-ar spune toata lumea pe nume), ci e un om aflat, prin definitie, in miezul unui enorm hatis de interese (aici cred ca pana si martienii banuiesc cam ce inseamna sa fii presedintele unei jucarii colosale, numita TVR!). Drept care reactiile critice la orice produce, "in afara serviciului", un artist aflat intr-o asemenea postura, cunosc o inevitabila deviere de la normal.

O alta explicatie posibila a tonului politicos- evaziv din articole ar fi natura subiectului (doua fete se iubesc, dar una din ele inseala; triunghiul amoros combina relatia de lesbianism cu una incestuoasa, pentru ca iubitul fetei e propriul frate!). Pe vremuri, existau filme (de pilda despre istoria Partidului Comunist in ilegalitate) la care subiectul, tabu, trecea inaintea oricarei aprecieri valorice; mutatis mutandis, cam asa s-au petrecut lucrurile si in cazul "Legaturilor bolnavicioase"! Subiectul a devenit, pentru unii comentatori, grila prin care au perceput totul, un bun prilej de a-si exprima adeziunea si de a scutura de prejudecati publicul retrograd ("Traiasca dreptul la diferenta sexuala!").

In ceea ce ma priveste, cred ca accentul trebuie asezat altfel. Singurul lucru cu adevarat important la un debut regizoral este daca acel regizor exista sau nu, daca are sau nu are talent.

Cinemaul inseamna o privire asupra lumii. Un regizor e cu atat mai valoros cu cat privirea lui e numai a lui. In peisajul cinematografiei autohtone, noul debut aduce o altfel de privire. Privirea unui regizor care vrea sa vada - si chiar vede! - "frumos si senin" acolo unde altcineva ar vedea demential sau sordid. O privire care trece totul, pana si umorul, printr-un filtru de exaltare si melancolie. O privire care exista deci, fie ca ne place, fie ca nu (aici e problema, pentru ca daca ai chef de Bosch, sa zicem, nu-l gusti pe Rafael, dar asta e alta poveste).

Imaginea lui Alex Sterian, cu luminozitatea ei paradisiaca, e o expresie perfecta a privirii regizorale; ca si cei trei tineri actori, de o incandescenta a jocului cu care filmul romanesc s-a intalnit foarte rar pana acum (si despre care presa straina a scris splendid la Festivalul de la Berlin); Ioana Barbu, cu feminitatea ei usor infantila, dar cat de plina de subtilitate, de o gratie rafaelitica (o sa spuneti ca mi-a casunat pe Rafael! Nu spuneti pana cand n-o vedeti!); Maria Popistasu, ca un demon frumos si seducator; Tudor Chirila, numai zbucium si adevar. Cel mai bine ii reusesc regizorului secventele in care merge pana la capat in asumarea propriei priviri (de pilda secventa "gaurilor in urechi", ca o dezvirginare perversa; sau secventa "sanilor la lumina lunii", pe terenul de fotbal). Cel mai putin ii reusesc momentele in care nu are incredere in propria putere de sugestie, drept care simte nevoia sa vina cu "vocea din off" a uneia dintre fete, ca o carja stilistica sau ca un semn de slabiciune in constructie.

Cu un joc de cuvinte foarte la indemana (si caruia n-o sa-i pun nici o surdina!), as spune ca "Legaturile bolnavicioase" lanseaza un talent regizoral sanatos, care-si trage forta tocmai dintr-o anumita vocatie a fragilitatii, a finetii, a vulnerabilitatii (daca ar fi sa-i gasim o "familie de spirite" in istoria filmului romanesc, ne-am opri la Alexandru Tatos, si atat).

Intr-o secventa vorbita intens si febril, Ã la Rohmer - cele doua studente indragostite polemizeaza tandru, intr-o carciuma de tara, despre "Ren...", opera de tinerete a lui Chateaubriand; moment in care scenariul (matematic gandit de Cecilia Stefanescu) isi comenteaza propria substanta: pe de o parte, nu poti invoca dragostea ca pe o scuza pentru o poveste aproape obscena, dar, pe de alta parte, nici nu poti condamna obscenitatea cand are la baza un sentiment nobil! Din aceasta dilema, fiecare iese cum poate.

Tudor Giurgiu a iesit cu dreptul.

 
 
 


Copyright © 2009-2017 EugeniaVoda.ro. All rights reserved.